Cântăreaţa Margareta Pâslaru şi-a lansat autobiografia, "Eu şi timpul", luni seară, la Muzeul Municipiului Bucureşti, în prezenţa apropiaţilor săi, printre care s-au numărat Marina Voica, Cornel Constantiniu, Magda Mihăilescu şi Octavian Ursulescu, după cum anunţă Mediafax. Înconjurată de câteva dintre ţinutele sale de scenă, creaţie proprie, Margareta Pâslaru şi-a prezentat prietenii apropiaţi care au vorbit despre ea. Marina Voica şi-a amintit amuzată de temperamentul vulcanic al artistei când a intrat peste ea în cabina de la Sala Radio, înainte de un concert. Margareta Pâslaru a cântat melodia "Eu şi timpul", alături de Călin Grigoriu. După acest moment muzical, artista i-a decernat premiul "Margareta Pâslaru", pentru originalitate interpretativă, Alinei Manole. Artista cedează o parte din drepturile ce i se cuvin în contul premiului anual, în valoare de 1.000 de dolari, fondat la împlinirea a 40 de ani de la înfiinţarea Festivalului Mamaia, în 2010. După eveniment, Margareta Pâslaru s-a aşezat la o masă plină cu flori, pentru a da autografe celor peste 200 de fani veniţi la lansare.