Sari la conținut

Marea Gală a Festivalului Internaţional de Operă, Operetă şi Balet 2019

marea-gala-a-festivalului-international-de-opera-opereta-si-balet-2019

Invitaţi cu cariere internaţionale, la Marea Gală de la Operă, sâmbătă seara

Sâmbătă, 12 octombrie 2019, de la ora 18.30, în Sala Operei, braşovenii sunt aşteptaţi la un eveniment fastuos: Marea Gală a Festivalului Internaţional de Operă, Operetă şi Balet 2019!


   Spectacolul va aduce în faţa publicului braşovean solişti români care desfăşoară o strălucită carieră pe scenele din ţară şi, mai ales, internaţionale: Ana-Camelia Ștefănescu (Belgia) – soprană, Judit Kutasi (Germania) – mezzosoprană, Cristian Bălăşescu (Opera Naţională Română Timişoara) – tenor, Bogdan Baciu (Germania) – bariton.

Li se alătură în această Gală solistele Operei Braşov – Aurelia Florian şi Anda Pop – soprane, de asemenea, cu o bogată experienţă artistică câştigată în marile teatre din România şi de peste hotare.

   Numele acestor interpreţi se regăsesc pe afişele marilor teatre de operă din lume: Scala din Milano, Arena di Verona, Teatro Verdi din Padova, Staatsoper Viena, Opera Graz, Staatsoper şi Deutsche Oper Berlin, Opera de Stat din Hamburg, Opera Frankfurt, Aalto-Musiktheater din Essen, Bayerische Staatsoper din München, Opera din Zürich, Grand Theatre din Geneva, Opéra National du Rhin, New Israeli Opera din Tel Aviv, Royal Opera House din Londra, Teatro Real din Madrid, Royal Swedish Opera, Den Norske Opera din Oslo, Opera Vilnius, Teatro Municipal Santiago de Chile, Opera din San Francisco, New National Theatre Tokyo.


  La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Traian Ichim. Îşi dau concursul Orchestra şi Corul Operei Braşov. Prezentarea acestui eveniment va fi făcută de solistul Operei Braşov, Lorand Cristian.

În programul serii sunt incluse arii şi duete din opere recunoscute şi îndrăgite, adevărate bijuterii ale liricii universale: „Il Trovatore”, „Aida”, „La Traviata”, „Don Carlo”, „Forţa destinului”, „Bal mascat” de G. Verdi, „Turandot”, „Tosca” de G. Puccini, „Faust” de Ch. Gounod, „Carmen” de G. Bizet, „Adriana Lecouvreur” de F. Cilea sau „Samson şi Dalila” de C. de Saint-Saëns.

Preţul biletelor este cuprins între 45 şi 55 de lei, în funcţie de locul din sală.

Lansare de carte, înainte de gală

Înaintea spectacolului, braşovenii pot participa la o lansare de carte a dirijorului Traian Ichim, ce va începe de la ora 18.00, în Foaierul Operei Braşov. La lansarea volumului „Figuri reprezentative ale liricii basarabene la teatrele de operă din Cluj şi Bucureşti în perioada interbelică”, prezent va fi şi prof. univ. dr. habil. Ioan Oarcea, de la Facultatea de Muzică a Universităţii Transilvania din Braşov.

Comentarii

Ultimă oră