Sari la conținut

Mai puţine procese intentate Casei Judeţene de Pensii

mai-putine-procese-intentate-casei-judetene-de-pensii

În 2013, în urma reorganizării activităţii instituţiei s-au înregistrat  cu 70% mai puţine plângeri în instanţă care vizau Casa de Pensii Braşov, în comparaţie cu 2012.„S-au diminuat pentru că de la începutul anului 2013 aveam peste 8200 de lucrări nesoluţionate, iar la sfârşitul anului aveam 3567de lucrări restante” a declarat Mady Brescan, director Executiv Casa Judeţeană de Pensii Braşov
Conducerea instituţiei braşovene spune că în continuare există însă probleme de recalculare a pensiei  pentru braşovenii care au lucrat  la Uzina 6 martie şi la cea din Feldioara. Ei trebuie să meargă sute de kilometri pentru o adeverinţă şi asta pentru că societăţile comerciale care au preluat arhivele întreprinderilor au sediile în afara judeţului Braşov.  „Problema nu este distanţa, că arhiva este acolo,  ci aceste adeverinţe sunt date fără respectarea cerinţelor legale, şi oamenii vin la Casa de Pensii cu o adeverinţă care nu e valabilă şi sunt  din nou puşi pe drumuri” a precizat Ioan Pamparău, director executiv adj. Casa de Pensii. Pentru a veni în sprijinul cetăţenilor, Casa Judeţenă de Pensii Braşov va redeschide  punctul de lucru Rupea, care  îşi va relua activitatea din 7 martie, urmând să funcţioneze în fiecare zi de vineri, în intervalul orar 08:00 – 14:00.
Anul trecut am avut pensionari mai bine informaţi, iar încrederea lor în această instituţie a crescut. Asta susţin reprezentanţii Casei de Pensii de la Braşov, după ce au făcut sondaje în rândul cetăţenilor.

Comentarii

Ultimă oră