Mai multe curse RATBV spre Mănăstirea de la Cristian în perioada 13 – 15 august 2017, când vor fi aduse moaștele Sfinților Andrei și Gheorghe.

     În perioada 13 – 15 august 2017, RATBV S.A. va suplimenta în mod semnificativ numărul de autobuze care circulă pe traseul 5M, care asigură legătura între Stadionul Municipal și cartierul Măgurele și care facilitează accesul spre Mănăstirea Sfântul Efrem cel Nou, aflată în zona Măgurele.

    Măsura este determinată de creșterea cererii de transport pentru această linie în zilele menționate deoarece la mănăstire urmează să aibă loc ceremonii religioase de mare amploare și de însemnătate pentru comunitatea brașoveană.

  La această mănăstire vor fi aduse duminică moaștele Sfinților Andrei și Gheorghe, iar până în data de 15 august 2017, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, acestea vor rămâne în incinta lăcașului de închinăciune de lângă Cristian.

  „Am luat această decizie deoarece dorim ca prin toate măsurile pe care le luăm să punem pe primul plan călătorul și necesitatea sa de mobilitate. De asemenea, facem toate eforturile pentru ca societatea de transport din municipiul Brașov să asigure conectarea clienților săi cu toate evenimentele importante pentru oraș, indiferent dacă acestea sunt de natură economică, sportivă, artistică sau religioasă”, a precizat directorul general al RATBV S.A., Ovidiu Bucurei.

  În aceste condiții, în perioada 13 – 15 august 2017 vor fi efectuate câte două sau câte patru curse tur/retur suplimentare în fiecare zi, după orarul de mai jos.

   Plecări din capătul de linie Stadionul Municipal:

Duminică, 13 august: orele 7.30; 8.30; 9.30; 13.00; 14.00; 15.30; 19.30
Luni, 14 august: orele 6.40; 7,35; 9.00; 10.09; 12.30; 14.00; 15.18; 18.30; 19.30; 22.30
Marți, 15 august: orele 7.30; 8.30; 9.30; 13.00; 14.00; 15.30; 19.30

   Plecări din capătul de linie Măgurele:

Duminică, 13 august: orele 8.00; 9.00; 10.00; 13.30; 14.30: 16.00; 20.00
Luni, 14 august: orele 7.05; 8.05; 9.30; 10.39; 13.00; 14.30; 15.48; 19.00; 20.00; 23.00
Marți, 15 august: orele 8.00; 9.00; 10.00; 12.30; 13.30; 14.30; 16.00; 20.00

  Dacă vreți să vizitați Mănăstirea Sfântul Efrem cel Nou puteți apela la autobuzul 5 M, până la capăt în Măgurele. De aici, mai mergeți puțin până la drumul neasfaltat ce o ia spre pădure. La începutul drumului este un indicator pentru mănăstire. După aproape 500 de metri pe cărarea ce merge pe liziera pădurii se ajunge la sfântul lăcaş.