Echipa de hochei pe gheață Corona Wolves Brașov a câștigat Cupa României la hochei pe gheață, după ce a trecut de Sport Club Miercurea Ciuc cu scorul de 3-2, în finala competiției.
„Lupii” Brașovului au câștigat trofeul ce se acordă celei mai bune echipe din Cupa României, după ce au învins Sport Club Miercurea Ciuc cu scorul de 3-2 (0-2, 1-0, 2-0). Pentru trupa condusă de suedezul Jerry Andersson au marcat Nagy Klouda și Virag. Astfel „lupii” au bifat primul obiectiv pentru sezonul 2014-2015, câștigarea Cupei României.
 Steaua București s-a clasat pe locul al treilea în ediția 2014-2015 a Cupei României la hochei pe gheață, după ce a învins pe Progym Gheorgheni cu scorul de 6-3 (3-1, 1-2, 2-0), sâmbătă, pe Patinoarul Olimpic din Brașov, în finala mică a competiției. Cătălin Berdilă de două ori, Pavlo Borisenko, Marius Mărcuș, Denis Zabludovski și Andrei Butocinov au marcat golurile Stelei, în timp ce pentru harghiteni au înscris Tibor Basilidesz, Lajos Nyerges și Zsombor Pal.
„Lupii” au câștigat „grupa morții”. Hocheiștii brașoveni au fost repartizați în „grupa morții”, la ediția din acest an a Cupei României, ei evoluând în grupa B alături de Steaua București și Dunărea Galați. În grupa A au fost repartizate echipele Sport Club Miercurea Ciuc, Progym Gheorghieni și Sportul Studențesc. Corona Wolves Brașov a debutat cu dreptul în grupă reușind să învingă Dunărea Galați cu scorul de 4-1(0-0, 3-0, 1-1). Richard Filip de două ori, Hietamaki și Arpad Mihaly au marcat pentru Corona. În meciul al doilea din grupă, Steaua a învins Dunărea Galați după prelungiri, scor de 4-3 (1-2, 1-1, 1-0, 1-0). Astfel înaintea ultimului meci din grupă, Corona avea trei puncte, Steaua avea două iar Dunărea Galați era eliminată, hocheiștii de la malul Dunării având un singur punct. Trupa condusă de Jerry Andersson nu avea voie să piardă jocul cu Steaua în timpul regulamentar, pentru a putea ajunge în finala competiției. „Lupii” au arătat un hochei foarte bun în meciul cu steliștii și au închis tabela la scorul de 8-3 (2-1, 5-2, 1-0), calificându-se astfel în finala competiției. Pentru brașoveni au marcat: Richard Filip și Martin Saluga de câte două ori, Peter Klouda, Levente Zsok, Jaroslav Obsut și Arpad Mihaly.
Steaua recunoaște superioritatea Brașovului. La finalul meciului decisiv pentru calificarea în finala competiției, câștigat de Corona cu scorul de 8-3, tehnicianul hocheiștilor de la Steaua, Nelu Alexe, a recunoscut superioritatea Brașovului. ,,Felicit echipa din Braşov, care este foarte bună, foarte puternică. Este o echipă foarte bine pregătită, s-a văzut diferenţa dintre noi şi echipa gazdă, care joacă în Liga Mol. S-a văzut că şi Steaua are valoare, nu cum au spus mulţi că, gata, s-a dus în groapă. Consider că echipa noastră va juca şi mai bine în viitor. Doresc baftă Braşovului în finala Cupei şi în Liga Mol, unde reprezintă, totuşi, România”, a spus Nelu Alexe.
Ciucanii s-au distrat până la finală. În grupa A, Sport Club Miercurea Ciuc a defilat și s-a calificat fără probleme în finală. Ciucanii au învins în primul meci cu scorul de 25-1(3-1, 9-0, 13-0), formația Sportul Studențesc, iar în meciul decisiv pentru calificarea în finală au trecut de Progym Gheorghieni cu scorul de 5-2 (2-1, 3-1, 0-0).