Selecţionatele U15, U17 şi U19 se antrenează sub supravegherea celor trei antrenori ai loturilor, Irina Giurgiu, Alina Mardare şi Florin Bugar. De asemenea, este prezent şi selecţionerul primei reprezentative, Mirel Albon.

  Principalul scop al acestui cantonament este de a pregăti meciurile din cadrul calificărilor care vor avea loc în acestă toamnă pentru reprezentativele U17 şi U19.

În toamnă încep meciurile oficiale!

  Reprezentativele feminine U17 şi U19 vor disputa în această toamnă meciurile preliminare pentru accederea la turneele europene de anul viitor.

 La categoria Under 19, România va face parte din Grupa 11, alături de Portugalia, Italia şi Bulgaria. Primele două echipe clasate în grupele de calificări şi cele mai bune două formaţii care vor ocupa locul trei se vor alătura ţărilor direct calificate, Spania şi Franţa, la Turul de Elită. La Campionatul European, care va fi găzduit de Scoţia se vor califica şapte echipe, alături de ţara gazdă.
La categoria de vârstă Under 17, România a fost distribuită în Grupa 3, alături de Italia, Finlanda şi Muntenegru. Turneul final se va desfăşura în Bulgaria în vara anului 2019.

Primele două clasate în grupele de calificări şi cele mai bune două echipe care vor ocupa locul trei se vor alătura celor două formaţii calificate direct la Turul de Elită, Spania şi Germania.

   Tragerea la sorţi pentru Turul de Elită va avea loc pe 23 noiembrie 2018, urmând ca partidele să se dispute în primăvara lui 2019.

   La finalul Turului de Elită, şapte echipe se vor califica la Campionatul European, cărora li se va alătura ţara gazdă, Bulgaria.

 Lot U15, coordonat de Irina Giurgiu:

Portari: Miruna Nicolae (ACS Dream Team Bucureşti), Ioana Grigoraş (CSM Paşcani)
Fundaşi: Cristina Botojel („U” Olimpia Cluj), Gabriela Rizea (Universitatea Alexandria), Florentina Istrate (CSS Târgovişte), Simona Sigheartău, Maria Baciu (ambele „U” Olimpia Cluj), Daniela Preda (Fair Play Bucureşti)

Mijlocaşi: Aranka Orban, Gyorgyi Toth (ambele Vasas Femina), Anda Jivan (CFR Timişoara), Diana Rădoi (CSS Târgovişte), Clara Roşu (ACS Dream Team Bucureşti), Diandra Jean („U” Olimpia Cluj), Andreea Pânzariu (”U” Olimpia Cluj), Daiana Oneţ (Independenţa Baia Mare)
Atacanţi: Adina Borodi, Florentina Iancu (ambele ”U” Olimpia Cluj), Iustina Lupu (Navobi Iaşi), Izabela Vintilă (Selena Constanţa)


Lot U17, coordonat de Alina Mardare:

Portari: Katia Ghioc (AS Roma), Barbara Sandor (Vasas Femina), Sara Câmpean („U” Olimpia Cluj)
Fundaşi: Adela Iosif („U” Olimpia Cluj), Marinela Cotos (Independenţa Baia Mare), Krisztina Beno (Vasas Femina), Daria Răileanu („U” Olimpia Cluj), Adelina Rusu („U” Olimpia Cluj), Brigitta Szasz (Vasas Femina), Edvina Ciontoş („U” Olimpia Cluj), Gabriela Ţiţu („U” Olimpia Cluj), Melisa Buleandră (CSS Târgovişte)

Mijlocaşi: Bianca Ienovan (CFR Timişoara), Claudia Pană (Universitatea Alexandria), Roberta Dimulescu (Real Craiova), Ioana Bălăceanu (”U” Olimpia Cluj), Cristina Tudorache (Universitatea Alexandria), Mădălina Tărar (Quatro Cubo)

Atacanţi: Viktoria Balazs, Rita Mitri (ambele Vasas Femina)

Lot U19, coordonat de Florin Bugar:

Portari: Szidonia Salamon (Independenţa Baia Mare), Mădălina Grecu (Selena Constanţa)
Fundaşi: Daniela Mateş (Heniu Prundu Bârgăului), Raluca Borodi (”U” Olimpia Cluj), Otilia Durlă (Universitatea Alexandria, Elena Ruvilă (Banat Girls Reşiţa), Iulia Zamfir (ACS Heniu Prundu Bârgăului, Sabina Scurtu (CFR Timişoara)

Mijlocaşi: Oana Negrea (”U” Olimpia Cluj), Mădălina Boroş (ACS Ladies Târgu Mureş), Ana-Maria Vlădulescu (Vasas Femina), Denisa Burdan (Banat Girls Reşiţa), Mădălina Marinescu (Vasas Femina), Genoveva Roşie (Real Craiova), Mihaela Purcil (ACS Heniu Prundu Bârgăului), Andreea Dan (Union City Premier – Warrios USA)

Atacanţi: Carmen Marcu (Universitatea Galaţi), Flaviana Negrea (”U” Olimpia Cluj), Cosmina Roşu (CSS Nicu Gane Fălticeni) 1 din 7