Timp de o lună, RAT Brașov va repune în circulație autobuze pe traseul cuprins între capetele de linie Livada Poștei și Stadionul ”Tineretului”. În această perioadă vor fi efectuate monitorizări ale gradului de încărcare a autobuzelor și a numărului de pasageri plătitori ai călătoriei, urmând ca, în funcție de rezultatele obținute, să se ia o decizie cu privire la menținea acestui traseu în funcțiune. Autobuzele vor circula pe traseul 12 cu o frecvență de 30 de minute, la orele de vârf și cu o frecvență de 60 de minute, în afara acestora. RAT Brașov va afișa orarul de circulație în toate stațiile de pe traseu, precum și pe site-ul www.ratbv.ro, în secțiunea ”Trasee și orare”.
Linia 12 RAT, reînființată