Sari la conținut

Liderul PNL Brașov acuză: Ialomițianu a furat startul la „Pomana porcului“

liderul-pnl-brasov-acuza-ialomitianu-a-furat-startul-la-pomana-porcului

Președintele PNL Bra-șov, Aristotel Căncescu, a declarat într-o conferință de presă că, deși campania electorală nu începuse, fostul ministru de Finanțe, Gheorghe Ialomițianu, a început deja să împartă pomeni electorale.
„Din informațiile pe care le avem, domnul Ialo­mi­țianu a tăiat deja cinci porci în cartierul Bartolomeu, unde acesta can­didează din nou la Camera Depu­ta­ților“, a precizat Căncescu.
Liderul PNL Brașov spu­ne că îl va susține cu toate forțele pe candidatul USL pe această zonă, Petre Roman, „chiar dacă ne batem cu un om cu foarte mulți bani, dar care are cea mai proastă imagine conform sondajelor nu doar în rândul brașovenilor, ci al tuturor românilor“.
Căncescu a anunțat că USL va merge în rândul brașovenilor pentru a le prezenta programul de guvernare și care sunt prio­ritățile pentru județul Brașov și să-i convingă pe brașoveni că este o foarte mare di­ferență între un prosionist în diplomație, cum este Petre Roman și un executant de partid, care a tăiat pensiile, salariile bugetarilor sau indemnizațiile  mămicilor, pe vremea când era ministru de Finanțe, probleme care au fost deja rezolvate integral sau parțial de către Cabinetul Ponta, în numai câteva luni de guvernare.


Comentarii

Ultimă oră