Sari la conținut

Liceul Honterus, renovat parțial de către părinţii elevilor

liceul-honterus-renovat-partial-de-catre-parintii-elevilor

Activitatea este intensă la Liceul Teoretic Johannes Honterus, cu doar câteva zile înainte de începerea noului an şcolar. Deşi aici se zugrăveşte, se fac amenajări şi se munceşte de zor, autorităţile nu au niciun fel de implicare.

Părinţii – şi chiar bunicii, în unele cazuri – sunt cei care muncesc de zor de dimineaţa până seara în corpul D, în speranţa că vor reuşi să încheie lucrările înainte de prima zi de şcoală.

După stadiul lucrărilor, însă, se pare că, în ciuda eforturilor, este puţin probabil ca, lucrările din corpul D să fie finalizate la timp în 10 septembrie 2018, data la care va începe noul an şcolar.

Din acest motiv conducerea liceului a stabilit deja un program în două schimburi pentru elevii care studiază în limba germană.

Chiar dacă au diferite profesii, părinţii şi-au pus salopetele şi încearcă să lucree ca nişte muncitori calificaţi în construcţii. Au zugrăvit, au vopsit tâmplăria şi au schimbat chiar şi instalaţia electrică din clasă. În acest corp de clădire a funcţionat până la sfârşitul anului şcolar Liceul cu Program Sportiv. Spaţiul nu s-a predat şi nu a fost preluat oficial de Liceul Johannes Honterus, astfel că nu s-a putut interveni la timp.

„Noi am încercat de o săptămână încoace să ne mobilizăm împreună cu părinţii, cu sponsorii, să amenajăm câteva săli de clasă în corpul E, în ideea că vom putea funcţiona şi în A şi vom putea veni toţi de dimineaţă. Realitatea de pe teren e că nu cred că vom putea termina aceste lucrări în timp util, este foarte mult de lucru, deoarece clădirea nu a fost întreţinută în ultimii ani”, a explicat Radu Chivărean, director Liceul Teoretic Johannes Honterus.


   Corpul D nu este singurul spaţiu în care se lucrează la liceul cu predare în limba germană. Biserica Evaghelică, cea care deţine 4 din cele 5 corpuri în care funcţionează unitatea de învăţământ, face la rândul ei lucrări la acoperişul corpului A.

Şi Primăria, proprietara corpului E de pe strada Poarta Şchei, va demara în curând alte lucrări de reabilitare.

Corpul E al Liceului Teoretic Johannes Honterus, din strada Poarta Schei va intra în reparaţii capitale în perioada următoare, Primăria Braşov lansând deja licitaţia pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor.

Potrivit caietului de sarcini, soluţia tehnică pentru reparaţiile capitale ale clădirii presupune, pentru început, eliminarea igrasiei şi scăderea gradului de umiditate din teren, prin eliminarea surselor de apă din incintă şi prin remedierea defecţiunilor instalaţiilor deteriorate. De asemenea, se va face o hidroizolare corectă a fundaţiilor, consolidarea fundaţiilor existente prin injectarea cu lapte de ciment a fisurilor şi umplerea cu ciment a crăpăturilor şi golurilor existente şi intervenţii pentru restaurare şi consolidare pentru îmbunătăţirea confortului şi funcţionării corecte a clădirii.

   Tot prin acest proiect, se vor realiza o serie de lucrări de eficientizare energetică, printr-un pachet de lucrări care cuprinde, printre altele, reabilitarea termică a pereţilor către pod, prin izolarea termică în structura compactă şi reabilitarea termică a planşeului peste ultimul nivel, acolo unde se impune o izolare termică suplimentară.

Pentru că multe dintre spaţii sunt improprii desfăşurării cursurilor, conducerea Liceul Johannes Honterus a stabilit că, măcar câteva săptămâni, la Honterus se va învăţa în două schimburi. „Am stabilit cu colegii mei la şedinţa de Colegiu Profesoral că nu putem începe aşa şi vom căuta nişte soluţii de program pentru că noi avem şi foarte multe clase. Avem 56 de clase. Vă daţi seama că nu este uşor să faci un program în două schimburi pentru copii şi pentru profesori... Problema este şi cu părinţii, care au serviciu, trebuie să-şi aducă copiii la şcoală, au fraţi în diferite clase, în diferite cicluri, deci problema va fi una spinoasă”, a mai precizat directorul şcolii. Până în acest moment, conducerea liceului nu a stabilit câte clase şi care anume vor învăţa în schimbul doi, însă elevii care vor învăţa după-amiaza vor afla în timp util acest lucru.

Comentarii

Ultimă oră