Sari la conținut

„Legea spitalului regional”, votată de senatori

legea-spitalului-regional-votata-de-senatori

Senatorii au votat ieri legea privind transferul unui teren de 11,45 hectare de la Institutul Cartofului către Primăria Braşov, în vederea construirii unui nou spital.

În forma iniţială, proiectul prevedea că terenul este transferat în vederea construirii unui spital clinic, dar, în Senat a fost supus aprobării şi amendamentul care propune înlocuirea sintagmei „spital clinic” cu „spital regional”.

Potrivit Bună Ziua Brașov, acest lucru înseamnă că vom avea spital nou la Brașov doar când va vrea Bucureștiul, pentru că sintagma „spital regional” este echivalentă cu rezervarea terenului pentru proiectul de construire a unui spital regional la Brașov, promis recent de Guvern, dar pentru care Executivul a anunțat că nu sunt fonduri alocate.

Legea va fi transmisă la Camera Deputaţilor, care este for decizional în cazul acestui proiect de act normativ.

Comentarii

Ultimă oră