Sari la conținut
legea-fumatului-modificata-din-nou-

Fumătorii primesc o nouă lovitură. Fumatul în propria maşină ar putea fi interzis. Însă asta, doar dacă în maşină se află o femeie însărcinată sau un copil. Şi ţigara electronică va fi interzisă în spaţiile de joacă.

În timp ce parlamentarii încearcă să îmblânzească legea antifumat, iniţiatorul noilor reguli vrea să o facă şi mai dură. Deputatul PSD Aurelia Cristea a depus mai multe amendamente la legea care interzice fumatul în spaţiile publice închise, care se află în Camera Deputaţilor, la Comisia de sănătate, prin care doreşte să anuleze prevederile adoptate de Senat, şi care schimbau sensul legii iniţiale, şi să adauge două noi interdicţii ale fumatului, în maşina personală, dacă se află copii sau femei însărcinate şi interdicaţia ţigării electronice la locurile de joacă.

De asemenea, fumatul va fi permis şi în spitalele de psihiatrie, după ce managerii mai multor unităţi au reclamat că pacienţii devin agresivi atunci când nu pot fuma.

Proiectul de lege se află în prezent la comisia de sănătate din Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz. Proiectul va fi discutat în comisiile reunite juridică şi de sănătate din Camera Deputaţilor.

Comentarii

Ultimă oră