Sambata, 31 mai 2014, începând cu orele 14:00, în Piaţa Sfatului, are loc evenimentul  ”Blind date with a book - Lecturi Urbane Brașov”.   ”Acesta va fi puţin diferit faţă de celelalte ediţii de Lecturi Urbane care s-au organizat. Sub numele „Blind date with a book”, trecătorii din piaţă vor fi îndemnaţi de către voluntarii noştri să-şi dea întâlnire cu o carte necunoscută, să o citească şi să o dea mai departe unei persoane apropiate sau chiar unui străin, promovând astfel lectura.” potrivit oragnizatorilor.
Lecturi Urbane (Braşov) este un proiect cultural iniţiat de civika.ro cu scopul de conştientizare a importanţei cărţilor şi a cititului, dar în acelaşi timp este un proiect mai mult despre oameni şi mai puţin despre cărţi. Proiectul presupune promovarea cititului în spaţiile publice, precum pieţele şi parcurile, dar şi în mijloacele de transport în comun.