Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov va găzdui, joi, 30 ianuarie 2020, două lansări de carte.

  Prima lansare va avea loc la ora 12:00, la sediul secției de copii (Strada Iuliu Maniu nr. 6). Este vorba despre cartea „Dimitrie Cantemir și conștiința unității românilor”. Prezentarea publică a cărții face parte dintr-un turneu de promovare a volumului în țară.

    Volumul a apărut în anul 2018 și cuprinde studii dedicate Centenarului Unirii, sub egida Asociației europene Dimitrie Cantemir, fiind coordonat de istoricii militari Mircea Dogaru și Viorel Ciobanu.

    Evenimentul de joi va fi prezentat de Daniel Nazare, Mariana Norel, Ruxandra Nazare.

     Lansarea va fi urmată de o scurtă cuvântare despre semnificației actului politic de la 24 ianuarie 1859, susținută de dr. Ruxandra Nazare.

  Apoi, de la ora 13:00, Biblioteca Județeană Brașov va găzdui lansarea și prezentarea cărții „Collaboration in Designing a Pedagogical Approach in Information Literacy” sub semnătura Anne Landoy, Daniela Popa și Angela Repanovici. Evenimentul va avea loc la Sediul Central al bibliotecii, (etaj 1, secția Mediatecă).

   Volumul, apărut în 2019 și publicat în acces deschis, în seria „Springer Texts in Education”, combină expertiza în cultura informației cu expertiza în educație și predare, urmărind să împărtășească bune practici și să stimuleze dezvoltarea metodelor de instruire în cultura informației, în universități și biblioteci.

  Cartea se adresează mediului academic, format din biblioteci universitare și studenți, dar este utilă și bibliotecarilor din bibliotecile publice în relațiile lor cu publicul și mai ales cu tinerii, oferind instruire în cultura informației.

        Volumul a apărut prin cooperarea interdisciplinară a autoarelor, cu specializare în științele informării, psihologie și educație, prin colaborarea internațională dintre facultăți și cu sprijinul financiar al Universității din Bergen, Norvegia.
    
     Vor prezenta Daniel Nazare, Mariana Norel, Ruxandra Nazare.