Sari la conținut
laborator-nou-de-biologie-la-scoala-nr-5

Şcoala generală numărul 5 din Braşov are un laborator nou de biologie în valoare de 10.000 RON. Marţi, la ora 11.00, la Şcoala Generală numărul 5 din Braşov, au avut loc festivităţile de inaugurare a celui de-al treilea laborator de biologie, în cadrul campaniei „Descoperă natura”, organizată de Poştă Română, cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Braşov.

La manifestare au luat parte atât catedra de biologie a şcolii (alături de doamnele director Silvia Baciu şi Stenuţa Gall) cât şi reprezentantul companiei Poşta Română, doamna Gabriela Botici.
Laboratorul a fost dotat cu două microscoape, videocameră digitală, un videoproiector, un laptop, diverse lupe, mulaje şi seturi preparatoare.
Prezentarea a fost realizată într-un stil original de elevi ai clasei a opta din cadrul şcolii, o „lecţie de militărie” a cunoaşterii ecosistemului forestier.
Proiectul „Descoperă natura” a fost lansat la data de 1 iunie 2010 şi se derulează în judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu. Acesta constă în comercializarea prin subunităţile poştale a unor pixuri biodegradabile. Preţul unui pix la vânzare este de 2,5 lei, din care 1 leu/fiecare pix vândut contribuie la dotarea laboratoarelor de biologie din şcoli.
În urma derulării proiectului, în primele două ediţii s-a reuşit dotarea laboratorului din cadrul Şcolii Generale numărul 25 din Braşov şi a laboratorului din cadrul şcolii din Luduş, judeţul Mureş.
În încheiere, doam­na Botici a reiterat ideea de redescoperire şi protejare a naturii fără de care viaţa umană în general, cea a tinerilor în special, se va degrabă considerabil.

Comentarii

Ultimă oră