Sari la conținut

Laborator IT performant, pentru studenţii de la Facultatea de Matematică-Informatică

laborator-it-performant-pentru-studentii-de-la-facultatea-de-matematicainformatica

Studenţii de la Facultatea de Matematică-Informatică, din cadrul Universităţii Transilvania, au, de joi, un laborator IT de ultimă generaţie. Este vorba despre o sală în care se află 20 de staţii Apple, performante, pe care studenţii pot face acum programare la cel mai înalt nivel.


   Totul graţie unei sponsorizări făcută de Mondly, o firmă braşoveană, condusă de Alexandru Iliescu, un absolvent al Universităţii Transilvania. „Sunt 20 de calculatoare, am completat sponsorizarea de 10 calculatoare de anul trecut. Investiţia totală e undeva la 26.000 euro. Studenţii au ocazia să lucreze pe cele mai bune calculatoare posibile acum. Sunt destul de multe Windows în facultate şi Mac-urile oferă o opţiune în plus de a învăţa programare pentru device-urile Apple, care, după cum ştim sunt cele mai populare şi fac parte din magazinul cel mai mare de aplicaţii din lume”, a explicat Alexandru Iliescu, CEO Mondly.

„Mediul IT braşovean s-a dezvoltat extraordinar de mult în ultima perioadă, iar colaborarea pe mai multe planuri a facultăţii noastre cu mediul acesta a devenit o necesitate. Noi beneficiem de sprijinul unor firme performante, iar una dintre ele este Mondly, care merită felicitată pentru performanţele sale. Sigur că studenţii noştri vor beneficia de acest laborator foarte modern, înzestrat cu staţii MAC performante. Aici se pot ţine şi cursuri speciale, pentru programare Apple, dar şi cursuri clasice”, a explicat Eugen Păltănea, decan Facultatea de Matematică-Informatică.

Pentru studenţi, noile calculatoare înseamnă o oportunitate. „Am avut un laborator deja, dar așteptăm să le folosim în continuare, E ceva nou, majoritatea nu am avut ocazia să lucrăm pe produse Apple, e un alt sistem de operare, un alt mediu de lucru”, a mărturisit unul dintre studenți.

„Eu cred că e o oportunitate unică, pentru că nu toată lumea are un produs Apple acasă. În facultate învăţăm lucruri multe şi diverse, dar acestea ne ajută să experimentăm şi poate să ne alegem cariera mai bine”, a explicat alt tânăr.

Facultatea de Matematică-Informatică are înmatriculaţi aproximativ 1.000 de studenţi şi masteranzi.

Mondly a mai dotat, recent, un alt laborator la Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor, din cadrul Universităţii Transilvania Braşov.

Comentarii

Ultimă oră