Sari la conținut
la-rasnov-incepe-maialul-de-pe-promenada-sisi

Ca în fiecare an și în 2018, râșnovenii sunt invitați la Maial, pe Promenada Sisi.

La Râşnov are loc la sfârșitul acestei săptămâni unul din cele mai importante evenimente din agenda culturală a orașului, străvechiul Maial, readus la viață în urmă cu câțiva ani.

Festivalul se va desfăşura în parcul din „Promenada Sisi”, prilej cu care organizatorii, au pregătit mai multe activităţi pentru participanţi: muzică de promenadă, teatru pentru copii, dansuri populare și recitaluri de muzică populară, plus multe surprize.

Timp de trei zile (18 - 20 mai 2018), Râșnovul va fi în sărbătoare, pentru ediția din 2018 a tradiționalului Maial.

Maialul se doreşte a fi atât o formă de promovare a oraşului, cât şi un mod de a fi bucurați în atmosfera sărbătorească de talentul tinerilor din Râşnov, interpreţi sau dansatori, care vor urca pe scena festivalului, dar și de prezența invitaților speciali.

Străvechi obicei al saşilor din întreaga Transilvanie, petrecerea câmpenească era organizată în trecut în luna mai în cinstea terminării anului şcolar, fiind totodată şi o sărbătoare a gospodarilor din oraş. Evenimentul a fost «reîmpământenit» în anul 2012, ajungând în prezent la cea de-a şaptea ediţie din «epoca moderna».

Programul complet al Maialului Râșnovean:

Vineri 18 mai 2018:

16.00 Muzică de promenadă
17.00 Recital – Lăcătuș Cătălin Petru
17.20 Recital – Mădălina Benga
17.40 Recital – Karina Roșu Teleanu
18.00 Recital de muzică ușoară – Ovidiu Lăzăroiu
18.30 Recital – Hoinarii Craiului
19.30 Recital – Piticu
20.30 Muzică de promenadă

Sâmbătă 19 mai 2018:

11.00 Muzică de promenadă
13.30 Teatru pentru copii: Albinuțele prezintă piesa ,,Corbul”
14.30 Dans Popular – Ansamblul ,, Mugurelul”
15.30 Recital muzică populară – Georgiana Pătrunjel
16.15 Recital muzică populară – Ioana Bozga
17.00 Recital – Kids Music Production
18.00 Recital – Claudiu Benga
18.30 Recital – Vocelis
19.30 Recital – Daniel Făt
20.30 Muzică de promenadă

Duminică 20 mai 2018:

11.00 Muzică de promenadă
12.30 Teatru pentru copii: Albinuțele prezintă piesa ,, Cele trei fire de aur”
13.30 Dans Modern – Clubul elevilor Râșnov
14.30 Dans Sportiv – Majoretele Râșnov
14.45 Dans și Muzică populară – Ansamblul Măgura Codlei
15.45 Recital muzică populară – Corboș Ioana Elise
16.15 Dans și muzică populară – Ansamblul Mugurelul Râșnov
17.00 Recital de muzică populară – Ionuț Langa
17.45 Fanfara Țara Bârsei
18.30 Recital – Trupa Calendar
19.15 Recital de muzică ușoară – Lăzăroiu Band
20.30 Muzică de promenadă

Comentarii

Ultimă oră