Sari la conținut

La Pașapoarte nu se lucrează cu publicul între 12 și 15 august

la-pasapoarte-nu-se-lucreaza-cu-publicul-intre-12-si-15-august

În perioada minivacanței, prilejuite de sărbătoarea Sfintei Marii, la Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Braşov nu se lucrează cu publicul, în intervalul 12-15 august.

Programul va fi reluat începând de miercuri, 16 august.

“Le transmitem cetățenilor că în intervalul 12-15 august nu se lucrează cu publicul. În urmă cu o săptămână Instituţia Prefectului a luat măsuri de prelungire a programului de lucru cu publicul în zilele de luni, marţi, miercuri şi joi de la 16.30 până la 18.30, precum şi sâmbăta până la orele 12.30, motiv pentru care s-a dispus şi suplimentarea numărului de bonuri de ordine eliberate săptămânal”, a declarat prefectul Brașovului, Marian Rasaliu.

Zilnic se eliberează un număr de 180 de bonuri, cu excepţia zilei de miercuri când se eliberează 200 de bonuri. Bonurile de ordine se eliberează în zilele de luni pentru întreaga săptămână, iar în cazul în care nu sunt distribuite toate bonurile din săptămâna respectivă, cetăţeanul este invitat să solicite bonuri şi informaţii de la ghişeul nr.1 – ELIBERĂRI  PAŞAPOARTE. Recomandăm cetăţenilor să se asigure că primesc bonurile de ordine şi informaţiile corecte doar de la lucrătorii Serviciului de Paşapoarte.

Comentarii

Ultimă oră