Sari la conținut

La cine apelează românii dacă ar avea probleme financiare

la-cine-apeleaza-romanii-daca-ar-avea-probleme-financiare

O treime din populaţia României are dificultăţi financiare din când în când, la fel ca în Polonia şi Slovacia, potrivit unui studiu realizat de grupul Kruk, recuperator de creanţe, numai 25% dintre români fiind dispuşi să ceară ajutorul familiei, iar 39% au intenţia să apeleze la angajator, potrivit Mediafax. Studiul, realizat în România pe un eşantion de 807 persoane în perioada septembrie-octombrie, relevă că 32% din respondenţi recunosc că au probleme cu plata datoriilor şi că nu se află prima oară în această situaţie, ponderile fiind apropiate în Cehia şi Slovacia, între 22% şi 33%. Dacă ar cere ajutor pentru problemele lor financiare, 25% dintre români ar cere familie sprijin financiar, spre deosebire de slovaci (79%), cehi (82%) şi polonezi (55%). În schimb, 39% dintre români ar cere ajutorul financiar angajatorului. "Jumătate dintre români sunt refractari la ideea de a-şi împărtăşi problemele financiare cu partenerul sau cu copiii adulţi, deoarece se tem că această problemă ar putea afecta atmosfera din familie. Totodată, 41% consideră că îşi protejează familia dacă nu discută despre aceste probleme, iar 2 din 10 respondenţi sunt prea mândri să împărtăşească situaţia sau le este ruşine", a declarat miercuri, într-o conferinţă (prin înregistrare video), Iwona Słomska, membru al Consiliului de Administraţie al Kruk.

Numai 50% dintre polonezii cu datorii şi 66% dintre români îşi informează soţia sau soţul despre această situaţie, iar dacă relaţia lor nu este oficializată şi persoanele trăiesc în concubinaj, ponderea scade la 11% în Polonia şi România, respectiv 26% în Cehia şi Slovacia. O treime dintre cei chestionaţi afirmă că prietenii şi, într-o proporţie similară, vecinii nu trebuie să ştie despre dificultăţile lor financiare şi numai 1% dintre aceştia ar spune colegilor că sunt datornici. În acelaşi timp, 54% dintre respondenţi le-ar împărtăşi copiilor problemele financiare cu care se confruntă familia,considerând este o metodă bună de a-i învăţa ce înseamnă responsabilitatea financiară, dar şi pentru că este cea mai bună cale de a-i face conştienţi că nu îşi pot permite anumite lucruri.

Comentarii

Ultimă oră