La Brașov se va deschide prima Academie Hotel din țară, sub licența École hôtelière de Lausanne. Aceasta va funcționa în Poiana Brașov și va pregăti specialiști în 4 domenii ale ospitalității: arte culinare, servicii de alimentație publică, recepție, cazare și administrare hotelieră.

 

"În urma acestei zile se poate spune cu siguranță că Brașovul este cu un pas mai aproape de servicii de calitate pe care să le ofere în hotelurile și în industria de ospitalitate în care vor activa cei care termină cursurile Academiei". a declarat viceprimarul Flavia Boghiu.

Aceasta academie hotel va funcționa, începând cu luna iulie, în Poiana Brașov.

 

În cadrul noii academii, tinerii care au peste 16 ani vor putea acumula și aplica, în timp real, noțiunile dobândite, pentru a obține calificări de bază sau specializări într-unul dintre cele patru parcursuri profesionale.

 

Experții grupului, profesioniști recunoscuți din industria hotelieră au un rol direct în gestionarea unității hoteliere, lucrând împreună cu studenții academiei. Aceștia au ocazia să învețe și să aplice cunoștințele teoretice direct în cadrul stagiilor operaționale efectuate, sub îndrumarea instructorilor. În această manieră, oaspeții vor fi întâmpinați de tineri motivați, ce știu să adopte cea mai potrivită atitudine, în scopul creșterii calității experienței turistice.