Nostalgicii pot vizita castelul Bran în această perioadă, asta dacă vor să admire jucării de la începutul anului 1900. Proprietarii micilor bijuterii, Ramona și Marian Spătariu, colecționează astfel de obiecte încă din copilărie, majoritatea dintre ele provenind din zona Braşovului şi din sudul ţării. Cea mai veche jucărie expusă la Castelul Bran este o figurină, care are mai bine de o sută de ani și reprezintă un copil care cântă la vioară. La expoziţia inedită ce va fi deschisă până de Paşte, vizitatorii Castelului Bran au ocazia ca până la sfârșitul lunii aprilie să admire o serie de jucării vechi, adevărate bijuterii, care îi vor face să se întoarcă  în timp, la începutul anilor 1900. Printre obiectele expuse se numără machete foarte valoroase de maşini nemţeşti de la 1920, căluţi din lemn, păpuşi, balansoare şi scaune pentru copii. În expoziție poate fi admirată și o tricicletă veche de 80 de ani, un model pe care l-a avut şi Relege Mihai în copilărie. Din păcate pentru cei care se vor îndrăgosti de exponate, jucăriile nu sunt de vânzare. Preţul unui bilet de intrare este de 35 lei pentru adulţi, 25 pentru vârstnici, 20 de lei pentru studenți şi 7 lei pentru copii.