Sari la conținut

Jandarmii brașoveni donează sânge pentru viață!

jandarmii-brasoveni-doneaza-sange-pentru-viata-

Având în vedere lipsa acută de sânge, jandarmii din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi ,,Burebista’’ Brașov și din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Nicolae Titulescu’’ Brașov s-au alăturat campaniei de donare de sânge ,,Donează sânge, salvează o viață”!, desfășurată la nivel național de către Jandarmeria Română în parteneriat cu Patriarhia Romană astfel că acum, în Săptămâna Patimilor, jandarmii au donat sange la Centrul de Transfuzie Sanguină din Brașov.

Ca și în anii precedenţi, oamenii legii s-au implicat în activităţi de donare de sânge, astfel încât la nivelul instituţional acest gest a devenit o tradiţie, numai în ultimul an fiind donată o cantitate de peste 100 litri de sânge, în cadrul a patru acţiuni umanitare. Prin aceste iniţiative, jandarmii doresc să sprijine recrutarea de noi donatori din rândurile brașovenilor şi fidelizarea celor care au mai donat, lansând un îndemn pentru toţi membrii comunităţii, să se alăture prin voluntariat în acţiuni umanitare, în vederea acordării unui real ajutor persoanelor aflate în dificultate.Donează sânge, salvează o viață!

Comentarii

Ultimă oră