Sari la conținut
isu-brasov-intervetie-cu-daruri-

Intervenţie cu cadouri la Centrul de plasament Albina, din Codlea. Angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au vrut să le facă o bucurie copiilor instituţionalizaţi aici cu ocazia Sărbătorii Pascale. Misiunea a fost îndeplinită cu succes, micuţii fiind foarte bucuroşi de vizita Iepuraşului de la ISU Braşov. Bucuroşi de vizită, micuţii de la centrul de plasament din Codlea i-au întâmpinat pe reprezentanţii iepuraşului de la ISU Braşov cu apluze şi multe mulţumiri. „Am reuşit să cumpărăm alimente care constau în zahăr, faină, ulei şi produse radiţionale, cozonac, miel ouă. Prin Acest gest sperăm că-i bucurăm pe aceşti copii, să se bucure de o masă tradiţională mai bigată în noaptea de Înviere”, a declarat pentru Braşovul Tău lt Ciprian Sfreja purtătorul de cuvânt ISU Braşov. „Uu numai acum au fost alături de noi ci se de fiecare dată când noi îi apelăm, în cele foarte multe intervenţii pe care le au zilnic s-ar putea ca , cel puţin să fie de la noi de la unitate. Avem şi copii cu handicap sever care necesită şi intervenţia celor de la SMURD pentru a ajunge la spital”, ne-a spusMirela Lăcătuşu şef de complex. În cadrul complexului Măgura Codlea sunt instituţionalizaţi 120 de copii dintre care 40 sunt cu handicap sever.

Comentarii

Ultimă oră