Sari la conținut

Numărul mare de participanți (peste 500 de elevi) la două întâlniri online, i-a determinat pe reprezentanții IȘJ să organizeze lunar astfel de dezbateri.

Astfel, în perioada februarie – mai 2021, în urma centralizării opțiunilor exprimate de elevi, vor fi dezbătute următoarele teme;

- Februarie - Prevenirea fenomenului de bullying;

- Martie - Dependența de tehnologie și gaming;

- Aprilie - Provocări periculoase (consum de substanțe interzise, infracțiuni pe internet, trafic de persoane);

- Mai - Educație financiară și Antreprenoriat.

Pentru a susține aceste teme și pentru a răspunde întrebărilor elevilor, a fost semnat un protocol de parteneriat, pentru implementarea proiectului „De vorbă cu tinerii”, între Inspectoratul Școlar Județean Brașov, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Brașov, Inspectoratul de Poliție al Județului Brașov - prin Biroul Analiza și Prevenirea Criminalității și Biroul Siguranță Școlară, Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Brașov, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane - Centrul Regional Brașov, Organizația Salvați Copiii România și Aspire Teachers.

Primele întâlniri vor avea loc joi 25 februarie, ora 13, pentru elevii de gimnaziu și vineri 26 februarie, ora 13, pentru elevii de liceu, pe platforma Zoom.

Comentarii

Ultimă oră