Sari la conținut

Iohannis răspunde Patriarhiei: Propovăduirea toleranţei e de interes naţional, indiferent de convingerile cultelor

iohannis-raspunde-patriarhiei-propovaduirea-tolerantei-e-de-interes-national-indiferent-de-convingerile-cultelor

Preşedintele Klaus Iohannis revine cu un al doilea mesaj, adresat Patriarhiei Române, prin care îi transmite că este de interes naţional propăvăduirea toloranţei şi respingerea de către cultele religioase a oricăror forme de politizare sau radicalizare, "indiferent de opiniile şi convingerile lor". Totodată, Iohannis a transmis, de la Bruxelles, că îşi doreşte "o discuţie onestă şi calmă" şi că nu a formulat nicio acuzaţie, pe această temă, la adresa Bisericii Ortodoxe Române, ci "a atras atenţia asupra unor posibile pericole". Reacţia şefului statului vine după ce Patriarhia Română a susţinut, joi, într-un răspuns la afirmaţia preşedintelui potrivit căreia "este greşit să dăm ascultare sau să mergem pe calea fanatismului religios şi a solicitărilor ultimative", că demersul Coaliţiei pentru Familie privind modificarea Constituţiei pentru redefinirea "familiei" nu poate fi considerat "cale a fanatismului religios" sau "o dovadă de intoleranţă".

"Cred că felul în care unii au interpretat afirmaţiile mele arată nevoia de conciliere, nevoia de pace socială în România, dar pot să mă refer la aceste chestiuni. Nu am acuzat pe nimeni şi nici nu am intenţionat. Nu am acuzat Biserica Ortodoxă Română. Eu am atras atenţia asupra unor posibile pericole, iar Coaliţia pentru Familie am citit că m-au întrebat să detaliez. Păi bineînţeles că au dreptul la petiţie, bineînţeles că demersul lor e legal, constituţional. Nu a fost pus sub semnul întrebării.

Nici nu ar putea cineva să pună aşa ceva sub semnul întrebării. Discuţia s-a dus într-o direcţie unde probabil ar satisface ceva interese, dar nu îmi însuşesc aceste interpretări, ba dimpotrivă. Doresc o discuţie onestă, calmă", a declarat Klaus Iohannis, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă la Bruxelles.

Anterior, într-un mesaj transmis cu prilejul dezbaterii ''Educaţie religioasă între Radicalism şi Toleranţă'', Iohannis a afirmat că "este de interes naţional respectarea libertăţii şi autonomiei cultelor religioase în raport cu Statul, dar şi a neutralităţii acestuia în raport cu toate cultele", dar în aceeaşi măsură "şi respingerea de către culte a oricăror forme de politizare, radicalizare a discursului sau fundamentalism, şi propovăduirea spiritului de toleranţă şi respect reciproc între cetăţeni, indiferent de opiniile şi convingerile lor".

Cititi mai multe aici.

Comentarii

Ultimă oră