Întrebat ce îi răspunde pastorului Viorel Iuga, preşedinte al Alianţei Evanghelice din România, care i-a solicitat şefului statului o reacţie în chestiunea modificării Constituţiei pe tema redefinirii "familiei", Iohannis a precizat că nu are ce să îi răspundă.
"În chestiuna modificării Constituţiei, încă nu e rândul meu să mă exprim, va veni puţin mai încolo. În acest context e important să reiterez un lucru în care cred, pentru că eu provenind dintr-o minoritate etnică şi dintr-o minoritate religioasă, eu cred că trebuie să revenim la ce se numeşte toleranţa şi acceptarea celuilalt. Nu suntem toţi la fel, nu toate grupurile etnice şi toate grupurile religioase sunt la fel. E greşit să dăm ascultare sau să mergem pe calea fanatismului religios şi a solicitărilor ultimative. Eu nu cred în ele şi nu le sprijin. Sunt adeptul toleranţei, încrederii şi deschiderii spre celălalt", a declarat Klaus Iohannis, în cadrul unei declaraţii de presă, susţinută la Palatul Cotroceni, înainte de a pleca la Bruxelles la Consiliul European.
În cadrul unei postări pe Facebook, pastorul baptist, Viorel Iuga, i-a cerut preşedintelui Klaus Iohannis să se pronunţe pe tema revizuirii Constituţiei, prin care să se stabilească în legea fundamentală că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între bărbat şi femeie, nu pe cea între soţi, cum este prevăzut în prezent.
Cititi mai multe aici.
Fii primul care posteaza un comentariu la articolul Iohannis, mesaj pentru cei care vor redefinirea „familiei.
Nume
Comentariu