Sari la conținut

Ioan Andone, supărat foc pe arbitrul de la meciul cu FC Botoșani

ioan-andone-suparat-foc-pe-arbitrul-de-la-meciul-cu-fc-botosani

Ioan Andone, antrenorul Dinamo a fost foarte supărat după înfrângerea echipei Dinamo de FC Botoșani, scor 1-2, acuzând dur arbitrajul lui Lucian Rusandu. Antrenorul a insistat că vrea arbitri străini și că echipa sa trebuia să fie pe locul trei.

„Sunt 5 meciuri consecutive în care sunt erori mari de arbitraj împotriva noastră. Nu știu dacă le putem numi furturi. Palici nu l-a atins deloc pe ăla, ei au avut o fază unde trebuiau să ia roșu. Nu-l înțeleg pe Rusandu, cum a putut face treaba asta. Mi se pare prea mult. Trebuie să facem un protest. Nu ne mai prezentăm, mai bine să pierdem cu 3-0, să joace Rusandu, Găman, Tudor. Să-și facă ei echipă. La Tg. Mureș am avut penalty și gol valabil. Lumea zice că echipa noastră nu joacă nimic, că e haos, dar așa nu se poate. Ce să le mai spui jucătorilor în vestiar?”, a declarat Ioan Andone.

Andone a insistat că se fac experimente pe echipa lor și că arbitrii români ar trebui să meargă în liga a doua, informează GSP.

Comentarii

Ultimă oră