Sari la conținut

Invitați speciali la Les Films de Cannes à Brașov

invitati-speciali-la-les-films-de-cannes-brasov

Pentru al treilea an, Les Films de Cannes à Brașov revine cu o serie de proiecții și invitați speciali. Între 23 și 27 octombrie, publicul brașovean va avea ocazia să stea de vorbă cu regizorii Cornel Mihalache, Radu Dragomir, Adi Voicu, actorii Dana Rogoz, Roxana Lupu, Daniel Plier și criticul de film Irina-Margareta Nistor.

Les Films de Cannes à Brașov se deschide cu proiecția specială a filmului Cannes, le festival libre, realizat de Frédéric Chaudier și Frédéric Zamochnikoff. Documentarul urmărește cele două personalități care au pus bazele Festivalului de Film de la Cannes, Philippe Erlanger și Jean Zay, doi vizionari cu extrem de mult curaj. Foarte bine documentat, filmul combină fapte istorice cu povești personale pentru a reda contextul în care a luat naștere ceea ce astăzi a devenit cel mai renumit festival de cinema. Proiecția va fi urmată de o prezentare a cărții Cannes 1939, Festivalul care n-a mai avut loc, de Olivier Loubes, apărută anul acesta la Editura Libris & Mioritics, în traducerea Irinei Margareta Nistor care va fi prezentă la eveniment și va susține o introducere. Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.

Absolventă de limbi străine a Universității din București, Irina  Margareta Nistor începe să traducă pentru Cinemateca Română și să lucreze la Televiziune, unde subtitrează peste 500 de pelicule. În perioada 1985-1996, aceasta dublează, pe video, peste 5000 de filme. Reputat critic de film, din 2012 este Directorul Festivalului Internațional de Psihanaliză și Film de la București.

Ziua continuă cu proiecția filmului Maria, Regina României, o poveste bazată pe fapte reale ce are în prim plan figura marcantă a Reginei Maria. Realizat de regizorul Alexis Sweet Cahill, filmul redă eforturile pe care regina le-a făcut la Conferința de Pace de la Paris, din 1919, pentru ca unirea României să fie recunoscută. 100 de ani mai târziu, publicul are ocazia să vadă o dramatizare a evenimentelor care aveau să modeleze destinul României. Actorii Roxana Lupu și Daniel Plier vor fi prezenți la proiecție pentru a răspunde întrebărilor publicului despre peliculă.

Roxana Lupu o interpretează chiar pe Regina Maria într-un rol care a venit ca „o provocare și o onoare”. Actrița, stabilită în Anglia, nu este la primul personaj princiar. Ea a interpretat-o pe și Tatiana Romanov în „Royal Murder Mysteries“, pe regina Elisabeta a II-a în seriile TV „Inside Buckingham Palace“ şi „Inside Windsor Castle“, și pe prinţesa Margareta în „Private Lives of Monarchs“. Dintre toate, rolul cu cea mai mare importanță pentru cariera sa i se pare cel al Reginei Maria. „Provocarea a fost efectiv să joc un astfel de rol, să interpretez o personalitate iconică precum Regina Maria”, povestește actrița într-un interviu pentru Adevărul.

Născut la Luxemburg, Daniel Plier, este actor şi regizor la Secţia Germană a Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu. În film, el îl interpretează pe Regele Ferdinand, omul care a rămas pe tot parcursul războiului alături de armata sa și care, drept și cinstit, a refuzat să ratifice tratatul separat de pace cu Germania.

Filmul Maria, Regina României va fi precedat de proiecția scurtmetrajului Ultimul drum spre mare, în prezența regizorului Adi Voicu.

Într-un compartiment de tren, șase pasageri călătoresc spre litoral. După un timp, o suspiciune îi face pe unii dintre ei să-și piardă liniștea, iar restul călătoriei merge foarte prost. Filmul a fost inclus în competiția de scurtmetraje a secțiunii Semaine de la Critique, Cannes 2019, și a câștigat o mențiune specială a juriului la Festivalul de Film de la Sarajevo. „Un regizor chinez mi-a spus: extraordinar film, am râs de n-am mai putut. O doamnă din Franța mi-a spus că filmul a emoționat-o și la final a plâns. Ambii au apreciat filmul, dar reacțiile au fost total diferite. În funcție de unde venim, fiecare venim cu fricile noastre. Fricile sunt diferite.”, povestește regizorul și scenaristul Adi Voicu despre experiența de pe croazetă, pe AaRC.

Joi va putea fi vizionat Albă ca zăpada și cele 7 mineriade, în regia lui Cornel Mihalache. Mineriadele au fost mișcări sociale de scurtă durată, de natură violentă care au bulversat spațiul politic și social românesc. Diferite între ele ca motivații, scopuri, perioadă și mod de desfășurare, ele au ca element comun deplasarea minerilor în București dar și faptul că participanții au servit, cu sau fără voie, scopuri diferite de cele mai multe ori de interesele masei de muncitori din care făceau parte. Producția TVR este un documentar sinteză ce oferă o analiză a desfășurării mineriadelor. Proiecția va fi urmată de o discuție cu regizorul și este parte din secțiunea România. 30 de ani mai târziu, care rememorează momentul istoric al căderii regimului comunist. Secțiunea este realizată în parteneriat cu Freedom House Romania și programul „Learning from Our Past to Build the Future” ce își propune să crească implicarea civică și susținerea sistemelor democratice în rândul tinerilor.

Absolvent al Academiei de Teatru și Film „I. L. Caragiale”, secția Regie de teatru, Cornel Mihalache este un jurnalist și realizator cu o vastă experiență în Televiziunea Română. Asistent de regie la studioul „Alexandru Sahia”, regizorul are un debut strălucit cu documentarul De Crăciun ne-am luat rația de libertate (co-regizat cu Cătălina Fernoagă), care obține marele premiu la Festivalul Internațional de Scurtmetraj de la Tampere și Premiul juriului la DaKINO.

Vineri, 25 octombrie, de la ora 19:00 publicul se va întâlni cu regizorul Radu Dragomir și actrița Dana Rogoz pentru discuții după proiecția filmului Mo.

Mo şi prietena ei sunt prinse copiind de către cel mai sever profesor din facultate. După ce îl roagă să mai dea o dată examenul, profesorul le invită la el acasă. Aici, cele două studente vor fi supuse unui examen neaşteptat. Totul pare o glumă, până când Mo îşi pierde controlul. „Mo reușește să creeze o dinamică atractivă și impredictibilă între cele trei personaje, ceva ce pare creat într-un laborator: fiecare element în echilibru perfect cu celelalte, astfel încât abuzul de putere să poată fi analizat mai bine.”, citim pe Cineuropa. În timp ce cronica de pe Liternet spune: „de la Ramones până la ZOB, punk-ul şi al său ton etern ireverenţios îşi au rolul lor în acest film curajos (ultra-curajos, pe alocuri), setând cheia justă de interpretare a imaginarului care uneşte o (încă) puştoaică de nici 20 de ani şi un domn trecut bine de a două tinereţe (dar nu şi de poftele ei).”

Cinefilii au ocazia să vadă cele mai apreciate filme în cadrul Les Films de Cannes à Brașov, precum  marele câștigător al Palmed'Or, Parasite, în regia lui Bong Joon-ho, Portrait de la jeune fille en feu, ultimul film al cineastei Céline Sciamma, ce și-a adjudecat Premiul pentru scenariu sau Les Misérables, de Ladj Ly, care a primit Premiul juriului. Din selecție nu lipsesc cea mai recentă operă semnată Pedro Almodóvar, Dolor y Gloria care i-a adus lui Antonio Banderas premiul pentru interpretare masculină și câștigătorul Premiului pentru interpretare feminină, Little Joe, al cineastei Jessica Hausner.

Prețul biletelor la Centrul Cultural Reduta este de 10 lei – conform programului de proiecții de la casieria Centrului Cultural Reduta. Tarifele pentru proiecțiile de la Cinema One pot fi consultate pe site-ul și aplicația Cinema ONE sau la casieria cinematografului. Filmele sunt proiectate în versiune originală și subtitrate în limba română.

Prin proiectul „Learning from Our Past to Build the Future”, Freedom House Romania caută să formeze prima generație de bursieri unSettled. Cele 150 de burse pe care le oferă vor acoperi toate cheltuielile de participare ale tinerilor unSettled la festivalul de idei de la Sighetu Marmației ce va avea loc în iulie 2020. Programul va cuprinde o serie de ateliere artistice, dezbateri, proiecții de film, seri de socializare, vizite de studiu și sesiuni de tip bibliotecă vie cu oameni care au experimentat provocările comunismului. Studenții pot aplica accesând linkul https://unsettled.freedomhouse.ro/. Mai multe detalii sunt disponibile pe pagina de Facebook "Bursele unSettled".

Programul integral al Les Films de Cannes à Brașov este disponibil pe website.

Ne puteți urmări pe Facebook: Les Films de Cannes a Bucarest și Les Films de Cannes à Brașov 2019

Festivalul Les Films de Cannes este prezentat de Orange România, partener de tradiție al evenimentului.

Proiect cultural cofinanțat de: Consiliul Județean Brașov, Ministerul Culturii și Identității Naționale, Centrul Naţional al Cinematografiei

Cu sprijinul: Catena

Inspirat de: UniCredit Bank

Mașina oficială a festivalului: Renault

Parteneri: Centrul Cultural Reduta, Cinema One, Tipografia, Ambasada Franței și Institutul Francez, Europa Cinemas, Freedom House România

Parteneri media principali: Magic FM, Rock FM, Adevărul, Dilema Veche, Historia, TVR

Parteneri media: Radio România Cultural, Zile și nopți, Cinemagia, Agerpres, Radio România Cultural, SensoTV, Tonica, Biz Brașov, Radio România Brașov, Mix TV, Radio Brașov, Brașovul Tău, Karpatenrundschau, Allgemeine Deutsche Zeitung, Brassói Lapok

Colaborator local: Asociația Culturală Artburg

Parteneri de monitorizare: MediaTRUST

Organizat de: Asociația Cinemascop

Comentarii

Ultimă oră