Sari la conținut
investitorii-italieni-nu-mai-vin

Investitorii italieni nu mai vin la FC Brașov, iar clubul are șanse minime de a se mai salva de la faliment. Președintele interimar al Consiliului de Administrație al clubului brașovean, doctorul Gheorghe Popa a declarat că se lucrează de mai bine de o lună de zile la un plan B. „Grupul de investitori italieni nu a mai fost interesat de achiziționarea clubului, după ce datoriile au crescut la aproximativ 16 milioane de euro. Printr-o decizie a Tribunalului, societatea ICIM se poate înscrie la masa credală pentru suma de 36 de milioane de lei, aproximativ 8 milioane 700 de mii de euro. Conform sentinței, ICIM a vândut baza sportivă către FC Brașov pentru suma de 36 de milioane de lei. În aceste condiții partenerii italieni nu au mai fost interesați, mai ales că peste noapte cine știe cu ce datorii mai puteau apărea. Nimeni nu cred că ar pute veni în aceste condiții să cumpere acest club. Eu oricum lucrez de mai bine de o lună și la un plan B. Și în acest plan îi avem ca parteneri pe investitorii italieni și ne vom lupta ca Brașovul să aibă o echipă în liga a doua. Rămâne de văzut dacă vom putea face acest lucru sau nu. Miercuri dimineață la ora 10.00 am programată o ședință cu jucătorii în care le voi explica situația reală. Noi vom juca acest campionat până la capăt pentru că respectăm competiția și sper să reușim să avem și de la anul o echipă în liga a doua”, a declarat medicul Gheorghe Popa.

Comentarii

Ultimă oră