Întârzierea medie zilnică pe care CFR Călători a înregistrat-o în acest an, de la 1 ianuarie şi până la 1 octombrie, a fost de 12.500 de minute, adică peste 208 de ore.

Tradus la fiecare zi din intervalul menționat, înseamnă că trenurile CFR au o întârziere de peste 45 de minute zilnic.

Potrivit ministrului Transporturilor, Felix Stroe, doar 5% din aceste întârzieri sunt cauzate de vechimea materialului rulant, de condiţia tehnică în care se află materialul rulant.

Pe de altă parte, 70% sunt cauzate de CFR Infrastructură, care atunci când are probleme pe calea ferată, de regulă a apelat la restricţii.

Potrivit ministrului, el a dispus să fie analizate toate restricţiile de viteză instituite pe calea ferată pentru a vedea cum s-au rezolvat problemele care au dus la aplicarea lor.