Sari la conținut

Activitatea ghişeelor din administraţiile financiare şi direcţiile generale ale finanţelor publice care lucrează cu publicul va fi oprită în perioada 30 iunie - 5 iulie, din cauza procesului de reorganizare şi modernizare a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,a anunţat azi instituţia. "Acesta presupune şi rearondarea contribuabililor începând cu data de 1 iulie la noile administraţii fiscale competente, precum şi transferul, în condiţii procedurale normale, a tuturor informaţiilor necesare pentru deschiderea activităţii administraţiilor financiare operative la noile locaţii", se arată într-un comunicat al ANAF. În perioada menţionată, la administraţiile financiare din toată ţara vor funcţiona doar centrele de asistenţă telefonică a contribuabilului. Totodată, trezoreriile din toate administraţiile financiare vor lucra program normal în ziua de 30 iunie, continuând cu toate operaţiunile de închidere a lunii, urmând ca în data de 4 iulie să se deschidă numai trezoreriile rămase dupa reorganizare, care vor opera pentru toţi contribuabilii rearondaţi. La începutul lunii iunie Guvernul a decis reorganizarea ANAF prin desfiinţarea unor direcţii regionale, disponibilizări şi relocări de personal.

Comentarii

Ultimă oră