Sari la conținut

Începe un nou an școlar (2018-2019)! Sună clopoțelul pentru elevi și profesori!

incepe-un-nou-an-scolar-20182019-suna-clopotelul-pentru-elevi-si-profesori


   Mai devreme decât de obicei, clopoţelul va suna luni, 10 septembrie 2018, vestind debutul anului şcolar 2018-2019!

În judeţul Braşov se pregătesc pentru debutul anului școlar aproape 81 de mii de elevi şi peste 6 mii de cadre didactice, care vor studia în cele 411 unităţi de învăţământ, dintre care, 177 au personalitate juridică.

Cu ocazia deschiderii anului şcolar 2018-2019, vor fi organizate festivităţi în unităţile de învăţământ, iar acolo unde este cazul, ,,bobocii" vor primi, în cadru festiv, primul ghiozdan.

Reprezentanţii Primăriei Braşov vor participa la festivităţile de deschidere a noului an şcolar, astfel :

Primarul George Scripcaru:


ora 10.00 - Școala Gimnazială nr. 19, Aleea Lacrămioarelor nr. 2 (Deschidere an şcolar şi primul ghiozdan, la clasele pregătitoare şi clasele I).
ora 11.00 - Liceul cu program sportiv, str. Zizinului nr. 144 (Deschiderea anului şcolar, inaugurarea liceului, inaugurarea sălii de sport şi primul ghiozdan).
ora 13.00 - Școala Profesională Germană Kronstadt, Bd. 13 Decembrie nr. 131. (Deschiderea anului şcolar şi inaugurarea sălii de sport).

Viceprimar Laszlo Barabas:


ora 9.30 - Colegiul Tehnic Energetic Remus Raduleţ, str. Zizinului nr. 106 (Deschiderea anului şcolar).
ora 11.00 - Colegiul National Aprily Lajos, str. Dupa Ziduri nr. 3. (Deschiderea anului şcolar şi primul ghiozdan).

Viceprimar Costel Mihai:


ora 09.00 - Școala Gimnazială nr. 2, Bd. Ștefan cel Mare şi Sfânt nr. 15 (Deschiderea anului şcolar şi primul ghiozdan).
ora 11.00 - Colegiul Naţional Andrei Șaguna, Șirul Andrei Șaguna nr. 1 (Deschiderea noului an şcolar).

Și anul acesta copii din clasa I și din clasele pregătitoare din Brașov beneficiază de programul ,,Primul ghiozdan", urmând să primească în prima zi de școală un ghiozdan complet echipat cu toate rechizitele și caietele necesare la clasă.Toate ghiozdanele şi rechizitele cuprinse în programul ,,Primul ghiozdan” se află deja pregătite în sălile de clasă, la toate şcolile gimnaziale din municipiul Braşov.

Pentru anul şcolar 2018 – 1019, Direcţia de Asistenţă Socială, din cadrul Primăriei Braşov, a achiziţionat 2.520 de pachete pentru copiii din clasa pregătitoare şi 2.620 de pachete pentru copiii de clasa întâi.


    Primarul George Scripcaru a inviat toţi consilierii locali să participe la deschiderea noului an şcolar, la unităţile de învăţământ la care sunt membri în consiliile de administraţie.

Reprezentanţii municipalităţii braşovene au anunţat că toate şcolile din oraş sunt pregătite pentru deschiderea noului an şcolar. De altfel, la nivelul Primăriei Braşov s-a declarat „mobilizare generală”, astfel încât, încă de la primul clopoţel, elevii să găsească şcolile în cea mai bună stare. „Zilele trecute am vizitat fiecare unitate de învăţământ, pentru a identifica, împreună cu conducerea şcolii, dacă exista anumite situaţii care ar mai trebui rezolvate. Unde a fost cazul, s-au refăcut curţile şcolilor, s-au făcut lucrări de toaletare a vegetaţiei sau igienizare”, a declarat Costel Mihai, viceprimarul municipiului Braşov.


   Aproximativ 81.000 de elvi și preșcolari din Brașov și-au încheiat vacanța. Pentru ei, astăzi 10 septembrie 2018 clopoțelul va anunța începerea noului an școlar.

În acest an o parte din elevi vor începe școala în clădiri renovate, însă unele unități de învățământ vor rămâne în șantier.

Potrivit inspectorului general şcolar, prof. Ion Negrilă toate cele 411 unităţi de învăţământ din judeţ au autorizaţie sanitară de funcţionare (ASF) sau sunt în curs de obţinere a unui nou aviz.

Autorizaţie sanitară de funcţionare au obținut și două dintre şcolile comunei Caţa, singurele unităţi dintre cele şapte din anul şcolar trecut care au rămas cu WC-urile în curte.

În schimb, doar opt unități de învătământ din municipiu au obținut certificatele de urbanism pentru realizarea măsurilor de conformare la prevederile Normativelor tehnice privind securitatea la incendiu.

Mai sunt şi şcoli care vor începe cursurile în şantier pentru lucrări ample de reabilitare, fiind vorba de Colegiul Naţional de Informatică, Colegiul Naţional „Unirea”, Şcoala Gimnazială 4 din Braşov și un corp al Liceului Teoretic Johannes Honterus.

În schimb, primul clopoţel suna în „casă nouă” pentru liceenii de la Sportiv. „Primul clopoţel” al anului şcolar 2018-2019 vine cu un nou „domiciliu” şcolar pentru elevii Liceului cu Program Sportiv. După mai mulţi ani în care gimnaziştii de la Sportiv învăţau într-o clădire, pe strada Cocorului (într-o fostă şcoală gimnazială care nu asigura condiţiile necesare activităţilor sportive), iar liceenii în altă clădire, pe strada Poarta Şchei (în proprietatea Bisericii Evanghelice), de astăzi Liceul cu Program Sportiv va avea ore doar într-o singură clădire, pe strada Zizinului, în sediul fostului Grup Şcolar de Turism şi Alimentaţie Publică.


   În acest an, o parte dintre copii vor începe şcoala şi cu manuale noi. Au fost repartizate peste 135.000 de manuale noi în şcoli, pe parcursul acestei vacanţe şi urmează să mai fie făcute comenzi. Potrivit prof. Ion Negrilă, manualele care au avut greşeli au fost oprite în depozite şi nu sunt împărţite în teritoriu.

 Deşi IȘJ Brașov mai organizează şedinţe de ocupare a locurilor care nu au fost completate, 6.070 de cadre didactice sunt deja repartizate pe catedrele şi posturile lor.

Potrivit șefului IȘJ Brașov, unde a fost nevoie, s-a aplelat la profesorii pensionari și la suplinitorii calificaţi.

Ion Negrilă mai spune că nu există cadre didactice necalificate în sensul comun acceptat, ci doar în cel restrâns al legii educaţiei, studenţi în specialitate sau absolvenţi fără licenţă.

Structura anului ŞCOLAR 2018-2019:

Cursurile noului an şcolar încep luni, 10 septembrie 2018 şi se întind pe 168 de zile lucrătoare, respectiv 34 de săptămâni. Anul şcolar 2018-2019 este structurat pe două semestre, după cum urmează:

- semestului I: 10 septembrie 2018 - 1 februarie 2019;

- semestrul al II-lea: 11 februarie 2019 - 14 iunie 2019.

Pentru elevii de liceu, anul şcolar se va termina pe 31 mai 2019, iar pentru cei de clasa a VIII-a pe 7 iunie 2019.

Vacanţele elevilor în anul şcolar 2018-2019 sunt aceleaşi ca în fiecare an, respectiv vacanţa de iarnă, cea intersemestrială, vacanţa de primăvară şi vacanţa de vară.

În plus, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar beneficiază de o vacanţă suplimentară în săptămâna 27 octombrie - 4 noiembrie 2018.

   Programul național „Școala altfel” se va desfășura în perioada 1 octombrie 2018-31 mai 2019, pe o perioadă de 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ.

Pe 5 iunie 2019, elevii sărbătoresc Ziua Învățătorului. De menționat este faptul că nu este o zi liberă, ci se va participa la cursuri, însă, se vor susține activități speciale împreună cu dascălii.

Vacanţele elevilor în anul şcolar 2018-2019 sunt structurate astfel:

- vacanţa de iarnă: 22 decembrie 2018 - 13 ianuarie 2019;

- vacanţa intersemestrială: 2 - 10 februarie 2019;

- vacanţa de primăvară: 20 aprilie - 5 mai 2019;

- vacanţa de vară: 15 iunie - 15 septembrie 2019.

Deși un proiect de lege din 2017 prevedea posibilitatea ca părinții să fie liberi în prima zi de școală pentru a participa la festivitățile de început de an, acesta a fost respins ulterior de deputați, pe motiv că ar provoca un adevărat haos, având în vedere că și cadrele didactice sunt părinți și, astfel, nu ar mai participa la deschiderea noului an școlar.

Cu toate acestea, prima zi de școală 2018 va fi liberă pentru o anumită categorie. În prima zi de școală 2018, cei care vor beneficia de zi liberă sunt senatorii. Ei au decis, în ședința de plen din 5 septembrie să lucreze în teritoriu, pentru a participa la deschiderea anului școlar.


  Emoțiile sunt mari, dar există și bucuria revederii! Mult succes în noul an școlar pentru elevi, dascăli și pentru părinți!

Comentarii

Ultimă oră