Sari la conținut

Începe procesul primarului Boşcodeală la Curtea de Apel Braşov

incepe-procesul-primarului-boscodeala-la-curtea-de-apel-brasov

Astăzi este termen la Curtea de Apel Braşov [n procesul ]n care este judecat Constantin Boşcodeală, primarul municipiului Buzău, condamnat în primă instanţă de Judecătoria Braşov la cinci ani de închisoare cu executare, scrie adevarul.ro.
     După condamnare, atât edilul şef buzoian, cât şi procurorii, care consideră decizia prea blândă, au formulat apel. Pe data de 10 februarie 2015, Constantin Boşcodeală a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul în care a fost trimis în judecată de DNA în iulie 2013, fiind acuzat că a acordat ilegal din bugetul local peste 1,6 milioane de lei către Fotbal Club Gloria Buzău, decizia Judecătoriei Braşov nefiind definitivă. Potrivit purtătorului de cuvânt al instanţei, judecătorul Anda Sânpetru, primarul Buzăului a fost judecat pentru trei fapte de abuz în serviciu contra intereselor publice, fiind condamnat pentru două dintre acestea, iar pentru cea de-a treia achitat. Astfel, Boşcodeală a primit o pedeapsă de patru ani de închisoare şi un spor de pedeapsă de un an, urmând să execute cinci ani de închisoare. În iulie 2013, Constantin Boşcodeală a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, fiind acuzat, printre altele, că ar fi dat ilegal din bugetul local peste 1,6 milioane de lei Asociaţiei Sportive Fotbal Club Gloria Buzău.

Comentarii

Ultimă oră