Sari la conținut
incepe-etapa-a-doua-de-admitere-la-liceu

Începe etapa a doua de admitere la liceu: 100 din 599 de candidaţi vor merge la liceu, restul la şcolile profesionale! Locuri în licee vor avea cei cu medii până în 6,90!

Absolvenţii de gimnaziu nerepartizaţi, încă, la liceu, mai au o şansă acum. Din 24 iulie 2020 încep procedurile pentru cea de-a doua etapă a repartizării şi trebuie precizat că, pentru această etapă, pentru majoritatea candidaţilor, disponibile mai sunt locuri în învăţământul profesional şi dual.


    „Având în vedere numărul mic de locuri rămase în urma primei repartizări computerizate şi a numărului mare de candidaţi rămaşi nerepartizaţi, în lista locurilor libere pentru cea de-a doua etapă vor fi incluse şi vor putea fi trecute în fişa de opţiuni şi locurile speciale pentru rromi şi elevi cu CES rămase neocupate după rezolvarea, în 24 iulie, a cererilor acestora.


     Astfel, pentru cea de-a doua etapă a admiterii în clasa a IX-a în anul şcolar 2020-2021 sunt prevăzute peste 100 de locuri la liceu şi peste 900 de locuri la învăţământul profesional şi dual. Pe cele peste 100 de locuri la liceu vor putea fi repartizaţi toţi candidaţii cu medii de admitere mai mari de 6,90.


     La completarea opţiunilor de către candidaţi pentru aceste locuri se va respecta criteriul referitor la media de admitere, adică se vor putea completa doar opţiuni pentru specializările/clasele la care media de admitere a candidatului este mai mare sau egală cu media de admitere a ultimului admis prin repartizare computerizată. Secretariatele unităţilor şcolare gimnaziale vor verifica şi vor certifica, prin semnătură şi ştampilă pe fişa de înscriere, respectarea acestor reguli”, a precizat Valentin Bucur, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Braşov.

La Braşov, nerepartizaţi în prima etapă au rămas 599 de candidaţi. 23 dintre ei cu medii între 8,00 şi 8,80. În total, în judeţ, medii până la 6,90 sunt 111.


    Afişarea situaţiei locurilor rămase libere, inclusiv a celor destinate candidaţilor romi, precum şi a celor destinate candidaţilor cu CES va fi în 24 iulie 2020.


          În perioada 24-30 iulie 2020 are loc înscrierea în baza de date a etapei a II-a de admitere şi transmiterea de către secretariatele unităţilor şcolare gimnaziale a fişelor de înscriere a candidaţilor care au fost repartizaţi computerizat în prima etapă de admitere dar care, din motive obiective nu şi-au depus dosarele de înscriere în termen, a candidaţilor care nu au participat sau au participat la repartizarea computerizată în prima etapă de admitere, dar, din diferite motive, nu au fost repartizaţi computerizat sau a absolvenţilor clasei a VIII-a care nu au susţinut evaluarea naţională.


       Repartizarea va avea loc în perioada 30 iulie – 3 august 2020.


         Mai multe detalii, paşii de urmat şi datele pot fi găsite pe site-ul http://www.isjbrasov.ro/ , pe pagina principală, în dreapta.

Comentarii

Ultimă oră