Aflată deja la a treia ediţie, campania „Mingi în şcoli” continuă anul acesta sub motto-ul „Echipează viitorii handbalişti ai României!”

  După doi ani în care în care au fost donate 5.000 de mingi de handbal în 470 de şcoli de pe teritoriul României, campania „Mingi în şcoli” îşi propune să doneze echipamente sportive viitorilor campioni ai ţării.

   „Mingi în şcoli” este o campanie creată pentru a susţine viitorul handbalului în România.

  Țara noastră are una dintre cele mai vechi şcoli de handbal din lume, cu performanţe remarcabile, profesori incredibili şi copii dornici să înveţe.
 
    România este singura ţară a cărei echipă naţională a participat la toate ediţiile Campionatului Mondial de Handbal Feminin, începând din 1957.

  Viitorul campion de mâine este copilul de astăzi care trebuie susţinut în drumul către prima lui victorie.

   De aceea, pentru a le oferi ocazia la cât mai mulți copii să joace handbal, Henkel Beauty Care România, în parteneriat cu Federaţia Română de Handbal, a lansat campania „Mingi în şcoli”, în 2016, proiect menit să crească accesul elevilor la acest sport şi să susţină viitoarea generaţie de campioni ai handbalului românesc.

  Campania „Mingi în şcoli” a ajuns la cea de-a treia ediţie, reuşind să obţină rezultate incredibile în primii ani, rezultate care îşi vor spune cuvântul în viitorul handbalului românesc.

  „Ne bucurăm că anul acesta echipele de handbal din şcolile României vor primi echipamente sportive, o lipsă suplinită este un pas înainte pentru viitorii campioni ai României", a explicat Alexandru Dedu, Preşedintele Federaţiei Române de Handbal.

   „Continuăm campania Mingi în şcoli pentru al treilea an la rând pentru că ne dorim ca iniţiativa noastră să ajute semnificativ la susţinerea viitoarei generaţii de campioni ai României. Credem că fiecare copil are dreptul să facă sport în şcoală, iar campania noastră vine în întâmpinarea celor care aleg să înveţe şi să practice handbal la şcoală", a declarat Gabi Barbu, General Manager Henkel Beauty Care.

   Campania „Mingi în şcoli” a început la 1 august 2018 și este susţinută prin intermediul platformei www.mingiinscoli.ro, precum şi în magazinele din comerţul modern (hipermarket-uri şi supermarket-uri) din întreaga ţară.

  Astfel, în perioada 1 - 31 august 2018, oricine achiziţionează produse din gama FA (cu excepţia săpunului solid) va contribui la campania de susţinere a handbalului românesc prin dotarea a sute de şcoli din întreaga ţară cu echipamente sportive.

   Pentru a înscrie o şcoală în campanie, trebuie completat formularul de campanie de la secţiunea „Înscrie o şcoală” de pe platforma www.mingiinscoli.ro.