






Pompierii militari au fost alarmați să intervină la un incendiu puternic izbucnit la My Place, de la gară. Fumul este gros şi flăcările sunt de 7-8 metri.
Toţi angajaţii şi cumpărătorii au fost evacuaţi de către pompieri, care intervin pentru stingerea focului.
Până la ora actuală, din cauza incendiului două persoane care s-au intoxicat cu monoxid de carbon au fost transportate la Spitalul Judeţean Braşov. Clădirea în care funcţionează centrul comercial respectiv are parter şi două etaje, iar potrivit primelor date de la faţa locului, focul a afectat acoperişul clădirii şi s-a propagat apoi la primul şi la al doilea etaj.
Lângă complex este în construcţie un hotel dar deocamdată flăcările nu au ajuns până acolo.
Prefectul Mihai Mohaci a declarat că în acest moment se pune problema limitării extinderii incendiului având în vedere că în apropiere există şi o benzinărie.
Vor mai veni echipaje ale pompierilor de la Predeal, Bod, pentru a ajuta la stingerea incendiului.
Prefectul a mai spus că pompierii se alimentează cu apă de la un hidrant din zonă gării pentru că cele existente din jurul complexului nu funcţionează. Clădirea a fost cuprinsă în întregime de flăcări.
Martori oculari au declarat că incendiul ar fi izbucnit în urma unor scântei de la un aparat de sudură al unor muncitori care făceau lucrări la acoperişul clădirii, parţial funcţională, scrie Mediafax.ro.
Zona este izolată şi păzită de poliţiştii care îi sfătuiesc pe curioşii aflaţi în apropierea mall-ului în flăcări să păstreze distanţa.
Potrivit unor surse de la faţa locului, pompierii au reuşit să lichideze incendiul.
GALERIE FOTO: Cristian Spânu