Sari la conținut

În comparaţie cu perioada similară din 2009, încasările Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Braşov au crescut cu 4,67%.

În ciuda recesiunii economice care afectează aproape toate domeniile de activitate atât la nivel naţional cât şi regional, încasările fiscului braşovean au crescut faţă de anul anterior. Astfel, potrivit unui raport al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Braşov, în perioada ianuarie-noiembrie 2010, veniturile realizate la bugetul consolidat de stat au fost de 2,154 miliarde lei, cu 0,096 miliarde lei (4,67%) peste nivelul înregistrat în aceeaşi perioadă a anului precedent. Practic, au fost înregistrate creşteri ale veniturilor în cazul tuturor bugetelor, deşi, în comparaţie cu anul 2009, au fost extrase sumele aferente celor 29 de societăţi administrate de AFP Contribuabili Mijlocii care au fost preluate de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili Bucureşti. Cu alte cuvinte, cu sumele plătite de cele 29 de societăţi braşovene rezultatul DGFP Braşov ar fi fost mult mai bun decât cel raportat.
Toate bugetele, pe plus. Însă, chiar şi aşa, la bugetul asigurărilor sociale de stat, în primele 11 luni ale anului curent, contribuabilii braşoveni au plătit 675,674 milioane lei, cu  9,412 milioane lei (1,4%) peste nivelul raportat la sfârşitul lui noiembrie 2009. Şi la bugetul asigurărilor sociale pentru şomaj a fost înregistrată o creştere a veniturilor, de la 24,328 milioane lei (30 noiembrie 2009) până la 25,559 milioane lei (30 noiembrie 2010), ceea ce reprezintă o creştere de 5,06%. În ceea ce priveşte bugetul fondului naţional unic de sănătate, în primele 11 luni ale anului, braşovenii au virat 258,767 milioane lei, cu 1,1% mai mult decât suma aferentă perioadei similare din 2009. Însă, cel mai mult au crescut veniturile la bugetul de stat. Dacă anul trecut, la 30 noiembrie, Fiscul braşovean raporta venituri de 1,111 miliarde lei, un an mai târziu, DGFP Braşov a avut încasări de 1,194 miliarde lei, în creştere cu 7,44%.
Venituri şi consum în creştere. În structură, în cadrul bugetului de stat pe principalele impozite şi taxe, situaţia privind realizarea veniturilor în primele 11 luni ale anului, faţă de realizările pe aceeaşi perioadă din 2009, se prezintă astfel. Cel mai mult au crescut încasările din impozitul pe profit, de la 139,76 milioane lei până la 167,21 milioane lei (+19,64%), TVA, de la 601 milioane lei până la 705,24 milioane lei (+17,33%) şi sumele de TVA rambursate, de la 177,63 milioane lei până la 207 milioane lei (+16,55). Tot pe plus au fost şi încasările din impozitul pe venit, de la 404,99 milioane lei până la 421,4 milioane lei (+4,05%), precum şi cele din accize, de la 2,5 milioane lei până la 2,554 milioane lei (+2,16%). În fapt, statistica de mai sus demonstrează că, în comparaţie cu anul precedent, firmele şi populaţia au înregistrat profituri şi venituri mai mari, ceea ce a dus la o creştere importantă a consumului. În comparaţie cu intervalul ianuarie-noiembrie 2009, au scăzut doar veniturile din amenzi, executări silite, taxe consulare şi alte asemănătoare, de la 141,24 milioane lei la 105,3 milioane lei.

Comentarii

Ultimă oră