Sari la conținut
inca-o-batalie-pierduta-pentru-cioaca

Curtea de Apel Piteşti a respins, vineri, cererea de recuzare a magistratului din dosarul în care fostul poliţist Cristian Cioacă este judecat la Tribunalului Argeş pentru uciderea soţiei sale, Elodia Ghinescu.


"Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul Cioacă Constantin Cristian, în prezent aflat în Penitenciarul Colibaşi, împotriva încheierii din data de 2 aprilie 2013, pronunţată de Tribunalul Argeş - secţia penală (...), privind respingerea cererii de recuzare împotriva judecătorului cauzei", se arată în soluţia pronunţată de instanţă, potrivit agerpres.ro

Decizia Curţii de Apel Piteşti este definitivă.

Tribunalul Argeş a respins pe 2 aprilie, ca nefondată, cererea de recuzare formulată de Cristian Cioacă împotriva magistratului Gheorghe Neacşu, cel care judecă dosarul de omor în care este fostul poliţist are calitatea de inculpat. Cererea de recuzare fusese motivată prin faptul că judecătorul s-ar fi ante-pronunţat în cauză, prin modul în care a validat rechizitoriul întocmit de procurori.

Cristian Cioacă este încarcerat la Penitenciarul Colibaşi, unde a fost transferat pe 30 ianuarie.

Comentarii

Ultimă oră