Sari la conținut

În noaptea aceasta are loc cea mai lungă eclipsă de lună a secolului

in-noaptea-aceasta-are-loc-cea-mai-lunga-eclipsa-de-luna-a-secolului-

Spectacol interesant făcut de astre: „Luna Sângerie” va fi vizibilă şi de la Braşov în noaptea de 27 iulie, dacă cerul va fi senin! Asistăm la cea mai lungă eclipsă de lună a secolului.


    Cea mai lungă eclipsă de lună totală a secolului 21 va avea loc în noaptea de vineri spre sâmbătă (27 iulie spre 28 iulie 2018) şi va fi vizibilă şi din România, dacă va fi senin, informează Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din Bucureşti, care dealtfel va fi deschis publicului pentru observarea eclipsei între orele 21.00 – 03.00.


    Dacă va fi senin, fenomenul va putea fi observat de oriunde din România, în afară de primele minute, când Luna încă nu a răsărit. Cea mai spectaculoasă parte a eclipsei, intrarea în umbră şi traversarea ei, va putea fi văzută în totalitate din România.

Luna va răsări la apusul Soarelui, dar în partea opusă de cer (punctul cardinal est-sud-est). În momentul răsăritului, Luna se va afla în penumbra Terrei, însă în acel moment nu se va putea vedea ceva schimbat pe discul selenar.

Intrarea în penumbră, este momentul care e considerat începutul eclipsei. Se va produce vineri, la ora 20.14, când Luna se va afla sub orizont.

În România, Luna va răsări la ora 20.37.

După răsăritul Lunii, intrarea în umbră a acesteia va începe la 21.24, oră de la care se va putea vedea cum marginea stângă a satelitului va deveni mai puţin strălucitoare decât restul discului.

După numai o oră, Luna se va afla în totalitate în umbra Terrei, moment care se produce la ora 22.29.

De atunci, tot discul se va afla scufundat în umbră, căpătând nuanţe de la portocaliu la cărămiziu, acesta fiind şi momentul în care începe faza totală, de unde şi denumirea de Lună Sângerie. Maximul eclipsei, când Luna se află cel mai aproape de centrul umbrei, se va produce la ora 23.22.

Faza totala va dura 103 minute, eclipsa din noaptea care urmează, fiind cea mai lungă din secolul 2000 – 2100, însă la diferenţă mică de eclipsele care se vor produce pe 26 iunie 2029 şi 7 iulie 2047 (care vor avea faze maxime cu durata de 102 minute).


    La ora 00.13, Luna va începe să iasă din umbră, faza totală luând sfârşit, iar, la 01.19, satelitul va ieşi complet din umbră, fiind mai deschis la culoare, probabil gălbui în partea din dreapta jos a discului.


   Eclipsa se va încheia la ora 02.29, cu ieşirea Lunii din penumbra Pământului.

Faza toatală a Eclipsei de Lună va dura o oră şi 43 minute, dar vor trece aproximativ patru ore până când Luna va trece de umbra Pământului.

Eclipsa din iulie va fi cu 40 de minute mai lungă decât Superluna albastră sângerie ce a avut loc în ianuarie 2018.

(Pe 27-28 iulie 2018 are loc atât Luna Plină, cât şi apogeul lunar, când satelitul natural se va afla la cel mai îndepărtat punct de Pământ. Astfel, aceste două fenomene ce au loc simultan provoacă o eclipsă lunară extinsă. Cea mai lungă durată a unui astfel de fenomen poate fi de o oră şi 47 de minute. Durata eclipsei totale de Lună din 27 spre 28 iulie 2018 va fi de o oră şi 43 de minute).

Eclipsa din noaptea de vineri spre sâmbătă este a doua eclipsă totală din acest an. Totodată, este a treia dintr-o serie de eclipse totale care se produc între anii 2017 şi 2019.

Fenomenul va putea fi observat din Europa, Africa, Rusia, Asia, Australia, dar nu va fi vizibil din America de Nord şi de Sud, Japonia şi o parte din Rusia.

Următoarea eclipsă vizibilă din ţara noastră se va produce pe 21 ianuarie 2019.

Există o explicație științifică pentru culoarea deosebită pe care o capătă satelitul natural al Pământului în timpul eclipsei și care i-a adus denumirea de Luna Sângerie. Pe Lună, chiar dacă Pământul este între Lună și Soare, ajunge lumina Soarelui care trece prin atmosfera Pământului, cerul este albastru, soarele este alb și în atmosfera Pământului rămâne albastru. Pe Lună ar ajunge spectrele de roș, portocaliu sau galben, care se combină și dau această nuanță de cărămiziu.

Pentru a observa eclipsa din noaptea de vineri spre sâmbătă (27 spre 28 iulie 208) nu este nevoie de un instrument astronomic, dar cei care posedă aparate speciale sau un binoclu vor putea vedea fenomenul mai în detaliu.

Sub Lună se va afla planeta Marte, vizibilă ca un astru punctiform foarte strălucitor.

În timpul eclipsei pot fi observate alte trei planete: Venus (până la ora 22.00), Jupiter (până la miezul nopţii) şi Saturn (toată noaptea).

Comentarii

Ultimă oră