La Brașov vor continua și în acest an lucrările de iluminare și semnalizare suplimentară a trecerilor de pietoni.

 În total, la 25 de „zebre” vor fi instalate lămpi cu LED, dar și stâlpi refelctorizanți, astfel încât să crească siguranța în trafic pentru pietoni, iar șoferii să-i poată observa mai ușor când se angajează în traversare pe timp de noapte.

 Astfel de sisteme vor fi instalate la câte 5 treceri de pe strada 13 Decembrie și B-dul Saturn, la alte 3 de pe Nicolae Iorga, la 2 treceri de pe Calea București (Olmedo și înainte de Spitalul Județean pe sensul spre Centru), la câte 3 treceri de pe strada Hărmanului și Calea Făgărașului, dar și la 4 treceri de pietoni de pe strada Lungă.

  În ceea ce privește proiectul pilot de amenajare a unor treceri de pietoni inteligente, purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, a precizat că, deocamdată, acesta nu va fi continuat, deoarece reprezentanții Primăriei Brașov nu au fost prea mulțumiți de modul cum a funcționat.

   „Sistemul este unul foarte bun, dar, deocamdată, am luat decizia să suplimentăm suplimentar sau să semaforizăm anumite treceri de pe străzile intens circulate. Proiectul de pe B-dul Saturn a fost unul pilot instalat exclusiv pe cheltuiala firmei care se ocupă de administrarea rețelelor de iluminat din municipiu”, a precizat Toarcea.