Pe 5 iunie 2019, doritorii sunt aşteptaţi să afle ce înseamnă „prea mult”, la Ziua Naţională a Testării Consumului Personal de Alcool, cel mai amplu demers de screening şi prevenire a consumului riscant de alcool din ţară.

 La Braşov, testările se pot face în trei puncte, potrivit hărţii puse la dispoziţie de organizatori: unul la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, în cadrul Centrului Alcolinfo, altul în cadrul Serviciului de Probaţiune, din strada Iuliu Maniu nr. 52, corp D, etaj 3 şi al treilea, la Centrul de Sănătate Mintală, de pe strada Al. I. Cuza, nr 26.

   Adresele punctelor de testare pot fi verificate accesând adresa ziuaaudit.ro/.


   Evaluarea durează 5 minute şi în fapt, este aplicat chestionarul AUDIT, alcătuit din 10 întrebări scurte.

 Chestionarul AUDIT este un instrument ştiinţific de evaluare a consumului personal de alcool, dezvoltat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi utilizat în peste 190 de ţări din lume, fiind cel mai de încredere instrument pentru diagnosticarea timpurie a unui consum riscant, susţin organizatorii.

   Consumul dăunător de alcool reprezintă o problemă importantă de sănătate publică: România este pe locul 8 în Regiunea Europeană şi pe locul 9 în lume la consumul de alcool pe cap de locuitor, cu 12,6 litri de alcool pur/locuitor/an, peste media Uniunii Europene de 9.8 l, potrivit ultimului raport global al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii din 2018.

 Astfel, Ziua Naţională a Testării Consumului Personal de Alcool îşi propune să le ofere celor care se confruntă cu un consum riscant îndrumarea necesară pentru a evita viitoare probleme de sănătate, să permită o înţelegere mai clară a fenomenului consumului problematic de alcool existent la nivel naţional, precum şi colectarea de date utile dezvoltării unor programe de prevenire eficiente.

  Evenimentul este derulat în cadrul campaniei Luna Naţională a Informării despre Efectele Consumului de Alcool care va fi organizată de Ministerul Sănătăţii şi se va desfăşura pe tot parcursul lunii iunie, sub coordonarea locală a DSP.

   Organizatori ai Zilei Naţionale a Testării Consumului Personal de Alcool sunt Alianţa pentru Lupta Împotriva Alcoolismului şi Toxicomaniilor (ALIAT), Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) şi Ministerul Sănătăţii, împreună cu Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică.