Sari la conținut

Iluminatul cu panori fotovoltaice din Noua, distrus de oameni

iluminatul-cu-panori-fotovoltaice-din-noua-distrus-de-oameni

Amenajat în 2012, printr-un program al Ministerului Mediului, parcul din zona Lacului Noua începe să poarte „patina timpului”. Astfel, dintre cei aproape 40 de stâlpi de iluminat, alimentaţi prin panouri fotovoltaice, aproximativ 10 sunt „scoşi din uz”, după ce globurile şi becurile au fost sparte, cel mai probabil cu ajutorul pietrelor de pe alei.

De asemenea, de pe unii dintre ei au şi dispărut panourile fotovoltaice. În plus, având în vedere că în acest parc oamenii stau multe ore la plajă sau în zona de picnic special amenajată, o zonă cu desişuri a fost transformată în toaletă publică.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei, Sorin Toarcea, a precizat că municipalitatea braşoveană are în vedere repararea sistemului de iluminat din Parcul Noua, dar, în primă fază, va trebui rezolvată problema achiziţiei echipamentelor.

Amenajarea parcului din cartierul Noua a costat aproximativ 2,1 milioane lei, iar pentru realizarea lucrărilor a fost obţinută o finanţare de la Administraţia Fondului de Mediu.

Comentarii

Ultimă oră