Sari la conținut
iau-pus-gand-rau-campioanei

FC Braşov joacă în această seară de la ora 19.30, împotriva campioanei en-titre. Meciul ce se va desfăşura pe stadionul Tineretului, contează pentru runda cu numărul 31 din Liga I.

După şapte runde fără înfrângere, stegarii au pierdut în etapa trecută în deplasare cu Petrolul Ploieşti, scor 6-4, dar au reuşit cel mai spectaculos meci al Ligii I în acest sezon. „Păcat că am întrerupt această serie. Cu siguranţă a fost un meci frumos atât pentru spectatorii prezenţi pe arena din Ploieşti cât şi pentru cei care au urmărit meciul la televizor. Din păcate pentru noi s-a încheiat prost. Am revenit de două ori, am avut şansa de a egala şi la patru, dar până la urmă am pierdut partida. Am demonstrate că avem forţă, am înscris de patru ori în poarta Petrolului şi sper cal la meciul cu CFR să reuşim să câştigăm cele trei puncte”, ne-a declarat mijlocaşul stegarilor, Iulian Popa. „A fost cel mai spectaculos meci al campionatului, darn u pot să mă bucur, pentru că am pierdut cu 6-4. Totuşi această partidă ne-a arătat câteva lucruri pozitive, cum ar fi forţa noastră ofensivă dar şi carenţe în defensivă. Acum trebuie să lucrăm şi să corectăm ce nu a fost bine în acest meci”, a spus şi directorul general al formaţiei de sub Tâmpa, Constantin Zotta.

Ziua revanşei. În runda cu numărul 31 din Liga lui Mitică, stegarii vor primi în această seară vizita campioanei en-titre, CFR Cluj. Trei puncte în partida cu formaţia din Gruia ar putea consolida poziţia a opta pentru stegari, care s-ar distanţa de CFR. Mai mult decât atât, galben-negrii nu uită că în turul campionatului au pierdut cu 5-0 la Cluj. „Este un motiv în plus ca să câştigăm acest meci. Trebuie să câştigăm ca să ne atingem obiectivul şi să continuăm seria bună de meciuri de pe teren propriu. Chiar dacă cei de la CFR nu traversează cea mai bună formă, Clujul rămâne Cluj şi trebuie să fim foarte concentraţi”, a declarat fundaşul, stegar Sergiu Oltean. Directorul general al galben-negrilor, Constantin Zotta, are mare încredere în fotbaliştii stegari şi este convins că FC Braşov se va impune în duelul cu CFR. „Este un meci foarte important. Avem nevoie de cele trei puncte şi sunt convins că le vom obţine. Vom câştiga”, a spus Zotta, care a făcut şi un apel către suporteri „Vresu să îi rog pe suporterii Braşovului să vină în număr cât mai mare la stadion şi să ne încurajeze aşa cum au făcut-o la meciul cu Rapid. Avem nevoie de ei şi vrem să ne bucurăm la final împreună cu ei”.

Mateiu vrea să-l învingă şi pe „Super Mario”. După golul superb marcat în poarta Petrolului, Alexandru Mateiu vrea să recidiveze şi să înscrie şi în meciul de luni cu CFR Cluj, mai ales că în poarta clujenilor se află fostul stegar „Super Mario” Felgueiras. „Este adevărat că am înscris din nou în poarta lui Bornescu. El este un portar foarte bun din campionatul intern, dar se pare că de câte ori îl întâlnesc, reuşesc să marchez. Mi-aş dori ca Bornescu să fie în poarta adversă la fiecare etapă, dacă eu marchez. Acum vine Mario, un goalkeeper pe care îl cunosc foarte bine şi pe care îl consider unul dintre cei mai buni din România. Normal că îmi doresc să înscriu şi în poarta lui, dar mai important este să câştigăm, nu să marcez eu”, a spus Mateiu. „Mario este prietenul meu şi sper ca suporterii braşoveni să-l aplaude, pentru că a făcut lucruri bune pentru această echipă. Şi el trebuie să mulţumească Braşovului, pentru că de aici a ajuns la Cluj şi apoi în Champions League. Îi doresc să aibă un meci bun, dar la final vreau să ne bucurăm noi”, a spus şi Nuno Viveiros. La meciul din această seară, Adi Szabo nu se poate baza pe Paul Batin, care nu are drept de joc, şi pe Şerban Moraru, care este accidentat.

Comentarii

Ultimă oră