Pentru următoarele zile, meteorologii anunţă în continuare vreme caldă pentru data din calendar. Mercurul va urca în termometre până la valori de 17 grade Celsius. Azi, temperaturile continuă să crească în cea mai mare parte a ţării şi vremea va fi caldă pentru acestă dată, chiar deosebit de caldă la deal şi la munte. Maximele se vor situa în general între 2 grade în zonele cu ceaţă persistentă, pentru că acesta va fi prezentă mai multe ore în special în prima parte a zilei în zonele joase din vest şi centru mai ales şi chiar 17 grade în dealurile subcarpatice din sud. Cerul va fi variabil cu înnorări trecătoare în regiunile sudice, iar în restul teritoriului va fi temporar noros. Mai ales spre seară şi noaptea va ploua slab şi izolat în nord, în centru şi în est, iar în Carpaţii Orientali, pe arii restrânse, se vor semnala precipitaţii mixte. Vineri, deşi valorile termice vor marca o scădere uşoară faţă de ziua anterioară în majoritatea zonelor, acestea se vor menţine în general mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, adică maximele vor fi în general între 2 grade în zonele joase cu nebulozitate accentuată, ceaţă şi precipitaţii şi cam 13 grade în vestul Olteniei. Vor fi aşadar înnorări şi local precipitaţii în nord-vest, nord, centru şi est şi izolat în rest. Acestea vor fi ploi, dar la munte vor predomina ninsorile, ce îşi vor face apariţia trecător şi în Maramureş, Transilvania şi în Subcarpaţii Moldovei. Sâmbătă, valorile termice vor fi mai ridicate faţă de cele normale pentru sfârşitul lunii ianuarie, cu maxime cuprinse între 0 cel mai probabil în estul Transilvaniei şi 12 grade în sudul Banatului, dar temperaturi apropiate vor fi şi în jumătatea nordică a Moldovei. În zonele joase de relief, cu precădere în vest, sud şi centru, se va semnala nebulozitate joasă şi ceaţă, izolat persistentă, asociată trecător cu burniţă, în timp ce în restul teritoriului cerul va fi variabil spre senin, cu înnorări temporare şi precipitaţii slabe mixte în nord-vest. 
Săptămâna se încheie cu vreme chiar mai caldă decât sămbătă, meteorologii anunţă pentru duminică între 5 şi 15 grade cu valori mai mari în sud-evst, dar din nou foarte cald va fi şi în jumătatea nordică a Moldovei. Spre seară şi noaptea local va ploua în vest, nord şi centru, iar la munte vor fi precipitaţii mixte. Dimineaţa ceaţa rămâne de interes în zonele joase, mai ales din sud, asociată cu nori joşi şi trecător burniţă. În primele zile ale săptămânii viitoare încălzirea vremii continuă. Aşadar va fi mult mai cald decât în mod normal la început de februarie, cu maxime ce pot ajunge la 17 grade.
Sursa www.meteoromania.ro.