Sari la conținut
ialomitianu-ministrul-pinochio

PDL-istul Gheorghe Ialomițianu se laudă că a fost cel mai bun ministru de Finanțe din Europa, acum în campania electorală, în speranța că brașovenii vor uita că s-a remarcat doar prin tăierea salariilor la bugetari, a pensiilor și a indemnizațiilor pentru creșterea copilului.
Cu un tupeu incredibil, el vine acum și promite câte în lună și în stele, în contextul în care a calamitat economic întreaga țară, zeci de mii de firme fiind falimentate de sistemul fiscal excesiv de ridicat impus de acest finanțist bugetar, care habar nu are care sunt problemele adevărate ale oamenilor de afaceri, cei care produc banii pentru a putea fi finanțat instituțiile bugetare, sistemul public de pensii și sănătate.
Că a fost un ministru șters, o spun nu doar colegii de partid, ci și analiștii de la Ziarul Financiar, care în 2011 a întocmit un top al credibilităţii miniştrilor. Clasamentul a fost realizat pe baza a patru criterii: competenţa profesională, coerenţa şi credibilitatea mesajului, gradul de absorbţie a fondurilor europene şi transparenţa de care a dat dovadă. Ministrul de finanţe, Gheorghe Ialomiţianu, abia a luat notă de trecere din partea jurnaliştilor. Parlamentarul de Braşov a fost notat cu 5,6 din 10 puncte posibile.
Ziarul Financiar notează că ministrul nu este o persoană care să se fi izbit de problemele reale cu care se confruntă oamenii de afaceri. În momentul în care Europa este în criză, iar România trece prin cea mai dificilă criză financiară, nu ştie ce decizii să ia şi ce strategii să aplice şi pare a fi total depăşit de situaţie, spun specialiştii.
„Nu se poate compara cu miniştrii finanţelor din alte ţări, nici măcar nu ştie să vorbească limba engleză. Nu s-a afirmat nici ca ministru şi nici ca politician, pentru că în locul lui s-au afirmat alţii“, spun consultanţii. De când a fost numit în funcţie, toate deciziile luate în cadrul acestui minister au fost anunţate de preşedintele Traian Băsescu, premierul Emil Boc, guvernatorul BNR sau alţi directori din minister, semne clare că el nu a luat nicio decizie.
Mai mult, când a fost vorba despre măsurile fiscale din România, dar şi despre progresele pe care le face ministerul pe care îl conduce, a fost „făcut” de un student al Facultăţii de Economie şi Administrare a Afacerilor. „Când vorbiţi despre creştere economică, dacă vă referiţi la una comparativă cu trimestrul trecut, este una falsă. Noi am învăţat că o creştere economică se referă la comparaţia unei perioade dintr-un an, comparată cu aceeaşi perioadă din anul anterior“, i-a explicat tânărul lui Ialomiţeanu. „Aşa este. Important este că avem orice creştere însă", i-a replicat ministrul tânărului. Acelaşi student l-a contrazis pe şeful de la Finanţe şi când acesta s-a lăudat că încurajează investitorii privaţi. „92% dintre întreprinzătorii mici şi mari nu îşi pot face un plan bugetar pe termen lung, din cauza modificărilor fiscale. Mediul investitorilor este bulversat de fiscalitate. Nu cred că asta se numeşte o încurajare la adresa mediului de investiţii", i-a repoșat studentul lui Ialomițianu, care a picat examenul cu studenții.

Comentarii

Ultimă oră