Corona „Wolves” Braşov se pregăteşte din nou de meciuri multe. Elevii antrenaţi de Otto Keresztes şi Evgeny Pysarenko vor avea de jucat patru meciuri în Liga Mol, toate în deplasare. Pe lângă acestea, în Liga Naţională, la Patinoarul Olimpic din Braşov va veni Steaua Bucureşti, în adevărate derby-uri de clasament pentru play-off.


După ce săptămâna trecută a disputat 6 meciuri în 8 zile, acum Corona „Wolves” Braşov va avea parte de un program la fel de încărcat. Vineri şi sâmbătă, băieţii antrenaţi de Otto Keresztes vor disputa 6 meciuri în 6 zile, astfel că antrenorul „lupilor” va fi nevoit din nou să împartă echipa, pentru a putea onora atât Liga Naţională, cât şi Liga Mol.

În Liga Mol, Corona va juca în acest week-end numai în deplasare. Vineri, de la 20.00, braşovenii vor evolua pe terenul celor de la Ferencvaros, iar sâmbătă, de la 19.00, la MAC Budapesta. Luni şi marţi, cu începere de la ora 19.30, „lupii” vor întâlni Debrecen şi DVTK.
În clasament, Corona este în continuare pe ultimul loc, cu 15 puncte.

Liga Naţională programează două partide extrem de importante pentru braşoveni în acest sfârşit de săptămână. La Patinoarul Olimpic din Braşov va veni Steaua Bucureşti. După dubla victorie cu Progym Gheorgheni, Corona şi-a consolidat serios locul de play-off. Băieţii lui Otto Keresztes sunt chiar pe poziţia a 3-a, cu un punct peste Steaua. Meciurile cu roş-albaştrii sunt programate vineri, de la 18.30 şi sâmbătă, de la 18.00.