Sari la conținut
grigorie-stegar-inca-2-ani-

Scăpați în extremis de la retrogradare, cei de la FC Brașov nu mai doresc să treacă prin emoțiile ultimului final de sezon și își iau măsuri de precauție din timp.

Astfel, oficialii stegarilor i-au prelungit ieri contractul mijlocașului Ștefan Grigorie, cu încă două sezoane.

Ajuns sub Tâmpa în perioada de mercato din iarnă, Grigorie a bifat 11 prezențe în tricoul galben-negru, timp în care a marcat trei goluri. „M-am simțit excelent la Brașov, atât în oraș cât și în echipă, iar fanii sunt extraordinari. Aceste aspecte au contat mult în decizia de a rămâne aici. Sper că la anul vom avea rezultate mult mai bune și nu vom mai avea emoții cu retrogradarea”a declarat Grigorie, după prelungirea înțelegerii.

Totodată FC Brașov a anunțat că s-a despărțit de doi jucători: atacantul Romeo Surdu (30 de ani) și fundașul Marius Constantin (29 de ani), conducerea nefăcându-le propuneri de reînnoire a contractelor.

Cristi Bordea, Cristi Ionescu, Mugurel Buga, Şerban Moraru, Iulian Popa, Ianos Szekely și Tavares Fonseca sunt alți jucători afalți la final de contract și cel mai probabil FC Brașov se va despărți de mulți dintre  aceștia.

Comentarii

Ultimă oră