Sari la conținut
greva-in-trei-spitale-brasovene

Dacă aveți nevoie de doctor trebuie să știți că trei spitale brașovene sunt, la această oră în grevă de avertisment. Sindicaliștii Federației Sanitas au decis întreruperea activității în spitale, azi,  între orele 8.00 și 10.00. La Brașov, în grevă sunt angajații Spitalului Județean, ai Maternității și ai Spitalului de Boli Infecțioase. În grevă nu sunt, însă și cadrele medicale de la Spitalul de Copii, de la Neurologie și Psihiatrie, nici cele de la Pneumoftiziologie. Și asta pentru că în aceste unități nu au fost strânse semnăturile necesare pentru protest. Sindicaliștii sunt nemulțumiți de inechitățile salariale, iar cu protestul de astăzi vor să tragă un semnal de alarmă. În cazul în care nu vor fi ascultați, ei vor declanșa greva generală începând cu data de  31 octombrie.

Comentarii

Ultimă oră