Sari la conținut

Grevă a controlorilor de trafic aerian în Franța: O parte din zboruri, anulate

greva-a-controlorilor-de-trafic-aerian-in-franta-o-parte-din-zboruri-anulate

Greva controlorilor de trafic aerian din Franța a determinat ”perturbări limitate”, marți dimineață, pe aeroporturile pariziene Orly și Roissy Charles-de-Gaulle, unde companiile au fost nevoite să-și anuleze 20% din zboruri, a afirmat o sursă aeroportuară, citată de AFP.
"Nu există mari schimbări comparativ cu previziunile" Direcției Generale a Aviației Civile, care a estimat anularea unui zbor din cinci, în principal cu destinația sudul Franței, Spania, Portugalia și Maghreb, a precizat această sursă. Numai ”câteva întârzieri și anulări” au creat probleme, în special pe Aeroportul Orly, la primele ore ale zilei, a adăugat sursa. Anulările au fost prevăzute din timp, iar pasagerii au fost în general atenționați înainte de companii. Greva, lansată de un sindicat minoritar al controlorilor aerieni, ar urma să afecteze în medie un sfert din zborurile pe aeroporturile franceze.  UNSA-ICNA, al treilea cel mai important sindicat al controlorilor de trafic aerian, care a depus un preaviz de grevă până duminică, protestează împotriva nivelului de fonduri alocat navigației aeriene în planul pentru perioada 2015-2019pe care Franța trebuie să-l prezinte Comisiei Europene până la 30 iunie, scrie b1.ro.

Comentarii

Ultimă oră