Sari la conținut
grecia-prinde-optimile-in-ultima-secunda

Grupa C a Campionatului Mondial de fotbal, avea de rezolvat aseară o singură problemă: stabilirea celei de-a doua echipe calificate în optimile de finală. Cu șase puncte acumulate după primele două partide, Columbia avea asigurate biletele pentru faza următoare.

Sud americanii nu s-au mulțumit doar cu atât și au încheiat jocurile din grupă, cu un nou succes: 4-1 cu Japonia.

Cuadrado a deschis scorul din penalty încă din minutul 17. Pauza a găsit însă cele două echipe la egalitate, după ce Ozaki a marcat în prelungirile primului mitan.

În partea secundă a meciului a ieșit la rampă columbianul Martinez, care și-a trecut în cont o dublă, în minutele 55 și 82.

Scorul final, Columbia-Japonia 4-1 a fost stabilit în minutul 90 de Rodriguez.

Partidă cu final nerecomandat suferinzilor de inimă, la Fortaleza, între Grecia și Coasta de Fildeș.

Ambele echipe aveau înaintea meciului șanse de calificare, iar primii care au fost mai aproape de faza optimilor de finală au fost grecii, care au punctat pentru 1-0, în minutul 42 prin Samaris. Coasta de Fildeș a egalat în minutul 74 prin Bony, scor la care echipa de pe continentul negru mergea mai departe, iar Grecia își făcea bagale pentru plecarea spre casă.

Situația s-a schimbat total în cel de-al treilea minut al prelungirilor: Grecia a beneficiat de o lovitură de la 11 metri, iar Samaras nu a greșit ținta și astfel elenii ajung în optimile de finală ale mondialului brazilian.

În optimile de finală, Columbia va întâlni Uruguayul, sâmbătă 28 iunie la Rio de Janeiro, iar Costa Rica se va duela cu Grecia, duminică 29 iunie, la Recife.

Comentarii

Ultimă oră