Sari la conținut
gica-hagi-in-locul-lui-mazare

Gheorghe Hagi îi va lua locul primarului Constanței, Radu Mazăre. Este vorba despre noul videoclip de promovare al staţiunii Mamaia care va fi realizat anul viitor. Regele fotbalului românesc a primit o propunere de a fi prezent la filmări şi pare tentat să o accepte. În plus de asta, Gheorghe Hagi ar promova imaginea unei staţiuni unde are şi el un hotel. Gheorghe Hagi a primit o propunere de a filma pentru viitorul videoclip de promovare al staţiunii Mamaia, acolo unde îi va lua locul primarului Constanţei, Radu Mazăre, potrivit B1.ro. „Lucrăm asiduu la tot ce înseamnă îmbunătăţirea litoralului românesc şi ne axăm, în mod special, pe staţiunea Mamaia. Se munceşte deja şi la noul videoclip de promovare a staţiunii, şi vă spun, în premieră, că subiectul principal nu va mai fi primarul Mazăre, ci ne dorim foarte mult să îl avem pe Gică Hagi”, a declarat Corina Martin, președintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism. Filmările noului videoclip vor începe în primăvară, iar potrivit scenariului, Hagi va apărea jonglând cu mingea, iar, în final, va spune: „Welcome to Mamaia!”. Hagi este constănţean get-beget şi, în plus, este şi proprietarul unui hotel de lux situat în nordul staţiunii. Autorităţile, dar şi asociaţiile care pun deja umărul la stabilirea strategiei pentru 2014 mizează pe popularitatea lui Gică Hagi, atât în România, dar şi peste hotare, astfel că turiştii vor fi atraşi să-i cunoască locul natal. Imnul din 2014 al staţiunii va fi finanţat din noua taxă pe care o plătesc locuitorii şi firmele din Mamaia. Altfel, Radu Mazăre a anunţat că la anul în staţiune vor avea loc filmările pentru un film în care va juca şi celebrul Gerard Depardieu.

Comentarii

Ultimă oră